joi, 12 octombrie 2023

Unitatea de sus

 

Unitatea nu se realizează de la sine, ci doar prin luptă și jertfă. Cu atît mai mult unitatea spirituală, în cazul căreia lupta și jertfa au fost formulate în BOR în termeni expliciți încă din anii nouăzeci: ne dați, vă dăm. Însă pentru că taberele implicate nu și-au respectat nici angajamentele, nici limitele propriului teritoriu, unitatea a avut de suferit în ciuda aspirației către cele înalte care unea de altfel taberele aflate în conflict. Eterna reîntoarcere a lui Neamțu (https://alexandruracu.wordpress.com/2023/10/06/mahalaua-elitelor-2/), pendularea acestui Alioșa Karamazov [1] cu du-te-vino-ncoace în el a creat iluzia unei posibile opțiuni între escrocii naționaliști și cei globaliști, iluzie care a ascuns eficient strînsele legături dintre cele două tabere a căror convergență congenitală de neoprit produce identitatea contrariilor: dacă Mihail Neamțu spune (acum) ce-a spus dintotdeauna Mircea Platon, înseamnă că și Platon spune ce-a spus dintotdeauna Neamțu. În plus, constanta ospitalitate a gazdelor sale cînd naționaliste, cînd cosmopolite demonstrează că tot efortul post-decembrist din BOR nu a urmărit decît un singur scop, devenit și mai vizibil prin recenta propunere făcută de ciucă: adevăratul ortodoxism (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/10/unitatea-ortodoxismului.html) oferă soarele sfînt de pe cer, adică lumina (asigurată de lumina sfîntă de la Ierusalim a calendarului neîndreptat), adică spiritualitatea (asigurată de bărbi și baticuri), în timp ce ortodoxismul adevărat oferă cerul însuși, adică instituțiile.

Deși pare inexplicabil că le-a luat atît de mult timp în condițiile în care poporul ortodox este total incapabil să-și dea seama dacă participă la o liturghie ortodoxă sau la una satanică, diferență care nici nu contează pînă la urmă cîtă vreme participi cu Dumnezeu înainte și cu credința în Dumnezeul din inima ta, întîrzierea realizării unității cerești nu are nimic de-a face cu vreo măsură de precauție față de improbabilele reacții ale laicatului, ci cu pretențiile fiecărei tabere de șmecheri de a dobîndi un anumit control asupra teritoriului celeilalte, control materializat prin beneficii corespunzătoare: naționaliștii posturi și fonduri instituționale, iar euroatlantiștii recunoașterea meritelor în apărarea dreptei credințe.   

 

Notă:

 

[1] „[...] autorul are și soluții, fără a fi un simplu moralist. Aceste soluții țin totdeauna de recursul la precepte biblice, la autoritatea Sfinților Părinți ai Ortodoxiei, la bunele tradiții creștine care au format Europa civilizată și America profundă. Este reconfortant și atât de firesc să le vezi închegate în fraze savant formulate de Mihail Neamțu. Jubilezi văzând un teolog atât de cultivat, de pus la punct cu gândirile formatoare ale omenirii, dar în același timp un om de cultură, un doctor în filozofie atât de creștin! Acest fel de a se baza natural și erudit pe izvoare patristice în împletire cu idei ale științei și artei l-a făcut pe Andrei Pleșu să-l considere „un fel de Alioșa Karamazov școlit”.” (http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/ARCA/2017/7-8-9_2017/23_lecturi_daniela_7-8-9_2017.html)