În Barcelona au ucis în medie, în aceste expediții punitive, aproximativ cincizeci de oameni pe noapte. Era proporțional mult mai puțin decît la Mallorca, deoarece Barcelona este un oraș cu peste un milion de locuitori; mai mult, acolo a avut loc o bătălie mortală de stradă care a durat trei zile. Dar cifrele nu sunt, poate, lucrul esențial într-o astfel de chestiune. Esențială este atitudinea față de crimă. N-am văzut niciodată, nici printre spanioli, nici printre francezi, dacă veniseră să lupte sau doar să se uite în jur – cei din urmă reprezentați cel mai adesea de o specie de intelectuali incolori și inofensivi – n-am văzut pe nimeni exprimînd, nici măcar în privat, repulsie, dezgust sau măcar dezaprobarea cu privire la sîngele vărsat inutil. Vorbiți de frică. Da, frica a avut un rol în aceste măceluri, dar acolo unde eram eu, nu am văzut ponderea pe care i-o atribuiți. Bărbații aparent curajoși – există cel puțin unul al cărui curaj l-am văzut cu ochii mei – ar relata, în mijlocul unei mese pline de camaraderie, cu un frumos zîmbet frățesc, cît de mulți preoți sau „fasciști” (un termen foarte larg) au ucis. Am dobîndit sentimentul că, ori de cîte ori autoritățile temporale și spirituale au plasat o categorie de ființe umane în afara celor a căror viață are o valoare, nu există nimic mai firesc pentru un om decît să omoare. Cînd cineva știe că este posibil să ucizi fără a risca nici pedeapsa, nici vina, se ucide; sau cel puțin lumea îi înconjoară pe cei care ucid cu zîmbete încurajatoare. Oricine ar putea resimți o fărîmă de dezgust, preferă să tacă și în scurt timp și-l stinge, de teamă să nu pară lipsit de bărbăție. Ești luat pe sus și dus cu valul de teroare; este o contaminare față de care este imposibil de rezistat fără o tărie sufletească pe care sunt obligată să o consider excepțională, de vreme ce nu am întîlnit-o nicăieri. În schimb, am întîlnit francezi pașnici, pe care nu i-am disprețuit pînă acum, care nu ar fi avut ei înșiși ideea de a ucide, dar care s-au scăldat în această atmosferă îmbibată de sînge cu o plăcere vizibilă. Pentru aceștia nu pot avea niciodată vreo prețuire în viitor.
(Simone Weil, Scrisoare către Georges Bernanos, textul original integral în franceză și cu traducere în engleză la https://www.madbeppo.com/text/lettre-a-georges-bernanos/. Traducerea în română a fragmentului postat de Gh. Fedorovici.)
