Încă din 1930, ziarul Vaticanului, L'Osservatore Romano, declara că apartenența la Partidul Național Socialist este ireconciliabilă cu conștiința catolică (https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Germania_Nazist%C4%83#CITEREFMarchione2006). Nu am întîlnit nici o declarație oficială a Patriarhiei Române prin care să fie afirmată incompatibilitatea dintre legionarism și conștiința ortodoxă. Dimpotrivă, consacrarea unei Catedrale a Neamului și canonizarea sfinților neamului sunt gesturi prin care este confirmată public exact acea religie a neamului propusă de spiritualitatea legionară. Această religie nu are nimic de-a face cu creștinismului, fiind la fel de anti-creștină ca orice religie idolatră.
Omul își găsește locul cînd îl găsește pe Dumnezeu. Dacă omul este făcut să locuiască cu Dumnezeu și în Dumnezeu, el își pierde locul odată cu pierderea lui Dumnezeu.
Omul nu-l pierde pe Dumnezeu doar printr-un act conștient de renunțare la credință, ci mai degrabă prin confundarea sau înlocuirea Lui cu un idol. Această lucrare de înlocuire este realizată cel mai adesea de un grup care cuprinde autorități în domeniile importante ale vieții sociale, care promit restului societății beneficiile puterii superioare de care dispune idolul. Uneori, precum în cazul religiei progresiste, promisiunile idolului par cu atît mai verosimile cu cît el este mai diferit de Dumnezeul revelației creștine. Alteori, promisiunile idolului sunt garantate de aparenta lui identitate creștină, recunoscută de clerul idolatru din cadrul bisericilor creștine, așa cum s-a întîmplat în cazul protestantismului german din perioada nazistă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Germania_Nazist%C4%83#Protestantism) cu care ortodoxia românească de după 1990 și în mod tot mai vizibil în ultimii zece ani se aseamănă cel puțin în privința idolatrizării identității etnice.
Așa cum creștinul locuiește cu Dumnezeu și în Dumnezeu, idolatrul locuiește cu idolul său și în idolul său. Locul idolatrului este o utopie, iar irealitatea ei este cu atît mai pronunțată cu cît locul pe care-l promite este mai sigur, deci mai puternic. În același timp, cu cît dislocarea unui om este mai profundă, cu atît va fi mai atras de forma idolatră de locuire. Progresistul locuiește în utopia viitorului transumanist, naționalistul în utopia trecutului neamului absolut. Nici unul dintre ei nu are nevoie cu adevărat de creștinism, după cum o recunosc direct progresiștii și cel puțin indirect naționaliștii atunci cînd protestează împotriva îndepărtării idolilor religiei românismului din spațiul public. Revolta adepților religiei neamului este de înțeles: după ce timp de treizeci și cinci de ani au fost încurajați să înlocuiască icoanele și simbolurile creștine cu icoanele și simbolurile neamului absolut, li se pare nedrept acest abuz neașteptat, care încalcă dreptului omului de a crede în idolul care îi convine.
