Singura religie care putea să schimbe totul s-a schimbat total

 

Deși creștinismul este singura religie care putea să schimbe totul, inclusiv celelalte religii, el a devenit singura religie care s-a schimbat. Evident, singurul lucru care putea schimba totul nu se putea schimba decît într-un mod înspăimîntător, astfel încît creștinismul a ajuns inferior pînă și lucrurilor pe care trebuia să le schimbe, ajungînd astfel pe măsura oamenilor care vor să schimbe totul în afară de ei înșiși – pînă cînd totul va fi ca ei iar ei vor fi în totul și ei vor fi totul. Într-adevăr, de vreme ce suntem nemuritori ca oameni și, ca români, facem parte în plus din neamul românesc absolut, de ce am mai avea nevoie de înviere sau de Dumnezeu?

Hristos nu a spus nimic despre necredincioșii care-i prigoneau pe credincioși. A vorbit în schimb despre credincioșii care vor suferi în virtutea credinței lor, pe care i-a numit fericiți. E puțin probabil că avea în minte fericirea trăită de creștinii de astăzi de fiecare dată cînd își rănesc adversarii. A spus însă ceva important despre credincioșii care-i stricau Biserica: „Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tîlhari.” (Marcu 11, 17) A demola Casa lui Dumnezeu, cum făceau comuniștii sau a-i da o altă destinație, cum fac capitaliștii este un lucru mult mai puțin grav decît a schimba sensul rugăciunii, cum fac creștinii de astăzi.

Adepții altor religii se roagă pentru salvarea celor care le împărtășesc credința; chiar și credincioșii în societatea deschisă se roagă pentru salvarea societății civile. Umaniștii se roagă pentru salvarea umanității și a oamenilor, cel puțin a celor educați. În schimb, creștinul de astăzi se roagă doar pentru sine și, cel mult, pentru ai lui, începînd cu animalul de companie. Nu este curios că deși aude la fiecare liturghie îndemnul repetat „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”, creștinul ortodox din România a ajuns să vadă în credința ortodoxă o formă de dezvoltare și asigurare personală în caz de probleme?

De fiecare dată cînd furăm, stricăm sau ascundem sensul rugăciunii (de pildă atunci cînd din „casă pentru toate neamurile” transformăm Casa Lui în casa exclusivă a neamului absolut), facem din Casa lui Dumnezeu lui Dumnezeu o peșteră de tîlhari și din Dumnezeu un tîlhar absolut, care le va refuza altora sau chiar va lua de la alții doar pentru a ne împlini cererile noastre.

 

Darul vieții și darul morții

 

Pe vremea lui Iisus era normal ca tatăl să le dea copiilor săi pîine și nu piatră, pește și nu șarpe (Matei 7, 9-10; Luca 11, 11; în versetul 12, Luca adaugă „sau dacă îi va cere un ou, îi va da scorpie?”) Pe vremea lui Iisus, oamenii deosebeau între darurile bune și cele otrăvite pentru că puteau deosebi între viață și moarte.

Rele nu sunt doar lucrurile rele în sine, ci devin rele și lucrurile bune dăruite în momente nepotrivite, în mod nepotrivit sau dăruite în locul celor potrivite: lăsînd la o parte faptul că pîinea industrială este în multe cazuri un produs otrăvit deja prin unele dintre ingredientele folosite, cozonacul este un dar rău atunci cînd este oferit în locul pîinii, chiar dacă este vorba despre un cozonac de casă.

Deși s-au hrănit două mii de ani cu pîinea vieții (vezi Ioan, cap. 6), creștinii de astăzi au ajuns să vadă în pîinea homemade și în produsele alimentare organice un înlocuitor nu doar pentru hrana non-organică, ci și pentru darul suprem al lui Dumnezeu oferit prin Întruparea, Jertfa și Învierea Fiului. Majoritatea creștinilor de astăzi a adoptat religia auto-divinizării omului, care presupune capacitatea lui de a-și oferi singur darul suprem al vieții.

Confuziei absolute între ființa creată și Creator îi corespunde confuzia între darul morții și darul vieții. Creștinii care au adoptat această spiritualitate mortală, care asigură coerența culturii morții (și a cultului morții corespunzător, situație asupra căreia sper că voi reveni într-o postare viitoare), au ajuns astfel să reprezinte tocmai cazurile improbabile sugerate de Iisus în episodul menționat mai sus, oferindu-și lor și propriilor familii piatră în loc de pîine, șarpe în loc de pește și scorpie în loc de ou cu atît mai mult cu cît pîinea, peștele și oul sunt mai bio. 

Adevăratul altar al noii ortodoxii nu este cel aparent din biserică. În realitate, altarul liturgic este subordonat în noua spiritualitate pangarului aflat în apropierea locașului de cult. Din acest templu al noii spiritualități universale, noul ortodox își poate cumpăra produsele alimentare mănăstirești prefăcute prin tainica energie cosmică în darul vieții fără de moarte.  

 

Gîndul de zi (257)

 

Mulți oameni sunt convinși că există viață și dincolo. În măsura în care convingerea lor presupune că există viață și dincoace, ea este greșită nu doar pentru că viața de dincolo nu are nici o legătură cu viața de dincoace, ci și pentru că vieții de dincolo îi place să înceapă de dincoace.