Sacrificări de urgență

 

Șocul emoțional corect produs de aflarea știrii despre trimiterea prematură a vacilor austriece la abator (https://hotnews.ro/sacrificari-de-urgenta-intr-o-tara-alpina-din-cauza-caniculei-de-vara-aceasta-pe-unele-pasuni-nu-mai-sunt-deloc-vite-2322060) mi-a trezit o serie de emoții incorecte, peste care îmi este ceva mai greu să trec, fapt care mă face să deplîng ineficiența reeducării anti-comuniste și pro-europene la care am fost supus în ultimii treizeci și șase de ani. De pildă, mă grăbesc să denunț o astfel de emoție incorectă atunci cînd îmi amintesc că, numai cu două decenii în urmă, în multe sate din zona mea era cel puțin o vacă la o gospodărie, în timp ce de cîțiva ani de-abia dacă mai apare o vacă la zece gospodării. Deși condițiile naturale de viață au rămas aceleași, seceta spirituală a ucis în România boarea din nările multor oameni și animale deopotrivă. Este normal să mă impresioneze acest lucru în condițiile în care fermierii austrieci sunt atît de afectați de seceta naturală? Este normal să avem preocupări și atașamente care nu sunt cuprinse în interesul european? Probabil că acesta este efectul, greu de eliminat, al îndoctrinării comuniste.

Cu doar două decenii în urmă, sătenii știau de la distanță cui aparțin calul și căruța care veneau pe drum; astăzi știu precis cui îi aparține mașina care tocmai a trecut, uneori chiar după sunetul motorului. În aceeași ordine de idei, de aproape două decenii, oamenii înstăriți nu mai locuiesc în centrul, ci s-au mutat la periferia satului, adică acolo unde înainte își duceau traiul cei mai săraci dintre săteni. În curți și în case, orice dialog față către față se întrerupe la trecerea fiecărei mașini, în timp ce conversațiile pe telefon se desfășoară neîmpiedicate în special în mașină. Majoritatea grajdurilor au fost demolate atunci cînd nu au fost transformate în garaje. 

„Bine că eliberează locul”, l-am auzit pe un localnic replicînd atunci cînd a aflat că baloții de paie din convoaiele de camioane care traversau satul urmau să ajungă în Austria. Dar locul a fost eliberat deja. A fost primul pe lista sacrificărilor de urgență.  

 

Revoluționarul antirevoluționar

 

Crima cea mai teribilă realizată de comuniști nu constă în eliminarea fizică ori socială a elitelor, în multe cazuri deja stricate prin alienarea lor de popor și mai ales de creștinism, ci în efortul lor de a aliena acest popor prin îndepărtarea lui forțată de locul lui propriu. Ceea ce adversarii comunismului evită să recunoască este că sursele, rădăcinile poporului român au fost cele afectate de comunism în primul rînd, atitudine care dezvăluie în fond propria lor înstrăinare de popor și înclinația lor revoluționară înnăscută. 

În comunism, toți românii au avut domiciliu forțat, chiar și cei cărora li s-a permis să rămînă în propriile locuințe. Efortul revoluției comuniste a reușit doar parțial întrucît nu a putut anula relațiile de rudenie, de vecinătate și parohiale dezvoltate de cultura locului. Revoluția începută de comuniști s-a încheiat cu succes de-abia în perioada post-comunistă sub învăluirea anti-comunismului care i-a asigurat legitimitatea. Orice revoluționar antirevoluționar se va strădui să refacă această învăluire în primul rînd prin importanța mai mare pe care o atribuie neutralizării elitelor decît alienării poporului și, în al doilea rînd, prin identificarea masei actuale de alienați cu poporul, cu România profundă. 

Deși se declară antirevoluționar, suveranistul sprijină și se folosește la fel ca europatul de programul totalitar de dislocare a indivizilor și comunităților pentru a construi rețele umane la fel de artificiale, în ciuda faptului că suveranistul va pretinde că bula pe care o administrează reprezintă „poporul” sau „neamul”, la fel de străine de popor și de realitate ca „societatea civilă” administrată de celălalt tip de revoluționar, eurocentristul.    

 

Despre viziunea revoluționară (18): Refacerea revoluționară a locului

 

Faptul că cei care pretind că reprezintă vechiul spirit creștin al locului nu-și propun un efort de înțelegere a noului spirit, progresist, al locului, și au în schimb sentimentul că și-au împlinit datoria doar prin semnalarea expansiunii lui constante, confirmă caracterul de bulă al taberei suveranist-naționaliste și anunță totodată apropierea sfîrșitului ei. Isteria, paranoia și ședințele de spiritism în cadrul cărora inițiații invocă duhul Căpitanului și al legionarilor canonizați prin formula „sfinții închisorilor” nu pot realiza o formă reală de locuire și de fapt condamnă orice încercare de revendicare a locului unei ignorări meritate sau chiar unui râs zeflemitor. Obsesiile și temerile naționaliștilor de astăzi sunt străine nu doar față de realitatea actuală, o construcție utopică la rîndul ei, ci în primul rînd față de realitatea organică veche pe care pretind că o reprezintă, încît în ciuda sondajelor care indică un scor electoral favorabil AUR-ului de laborator, aceste rezultate ar trebui întîmpinate cu compasiune mai degrabă decît cu îngrijorare.

Identitatea ideologică a naționaliștilor români din prezent este realizată prin actualizarea discursului legionar în acord cu ideologia MAGA și a lui Rassemblement National, ceea ce explică tensiunile dintre naționaliștii români trumpiști și cei cu atașamente europene mai puternice. De altfel, această tensiune din naționalismul autohton reflectă tensiunea dintre naționalismul american și cel european în condițiile în care viziunea „America First!” nu exclude dimensiunea expansionistă, dominatoare, care i-a făcut pe americani atît de iubiți în întreaga lume și în special în țări conștiente de destinul lor istoric. Dar pe măsură ce susținerea populară pentru partidele naționaliste se va reduce în România, temele naționale specifice vor face loc celor importate din ideologiile franco-americane de dreapta și de extrema dreaptă, istoria, cultura națională și ortodoxia fiind folosite exact în sensul rezervat de intelectualii de dreapta în anii ’90, și anume ca miresme și culoare locală, iar odată cu aceasta credința legionară își va pierde caracterul central, salutul legionar ajungînd probabil să fie perceput ca un echivalent neutru al gestului simbolic al sportivilor norvegieni de simulare a vîslitului.

Nu știu dacă măcar unul dintre cei care susțin mișcarea suveranist-naționalistă din România este capabil să înțeleagă lucrurile esențiale din materialul publicat la https://hotnews.ro/interviu-ce-poate-invata-romania-din-povestea-unui-sat-transilvanean-in-care-oamenii-isi-ajutau-vecinii-intr-un-fel-emotionant-m-a-impresionat-grija-fata-de-protejarea-demnitatii-celuilalt-2314271. Dincolo de faptul că majoritatea naționaliștilor ar parcurge cu emoție și apreciere textul interviului, fără să observe că de-a lungul lui sunt bifați toți markerii spiritului revoluționar progresist (intersecționalitate, fluiditate, diferență, redefinirea realității, celălalt, generozitate, ospitalitate etc), nu m-ar surprinde dacă naționaliștii ar identifica mesajul principal al materialului cu aceeași spontaneitate și în același sens în care ar face-o și cititorul progresist, și anume ca pe o veste bună, ca pe o încurajare în vederea posibilității refacerii cu ușurință a locului. Această lectură identică este posibilă și din perspectivă naționalistă din simplul motiv că naționalistul din prezent este la rîndul lui un individ dislocat, care își închipuie că locul poate fi refăcut oricînd atîta vreme cît există bani și povești care nu trebuie să fie neapărat adevărate dacă sunt bine spuse.