Poate că românii au ajuns „ștergătorii de cur ai
Europei” (http://www.catavencii.ro/editorial/discurs-la-intrarea-unei-tari-estice-in-europa/)
pentru că au ajuns să fie conduși de pupincuriștii Europei și de pupincuriștii
pupincuriștilor Europei. În fine, nu vreau să intru într-un domeniu rezervat breslei
de specialiști în radiografii de fecale. Doar că nu reușesc să înțeleg de ce
ștergătorii la cur ai Europei sînt disprețuiți de pupătorii ei în cur: să fie
pentru că nu au ajuns la aceeași relație de intimitate? Sau pentru că nu au
știut să realizeze un profit comparabil?
Altcineva de la aceeași publicație observă că
„Hexipharma, Lactate Brădet, Bechtel, Microsoft și toate jafurile dureroase și
răsunătoare ale tranziției românești n-ar fi existat dacă nouă ne-ar fi păsat
de noi” (http://www.catavencii.ro/selfxit/).
Dar dacă tot răul ni s-a întîmplat pentru că nu ne-a păsat decît de noi?
În 16 octombrie 1901, Theodore Roosevelt, proaspăt
ales președinte al SUA, l-a invitat la Casa Albă pe Booker T. Washington,
consilierul său în domeniul populației de culoare din SUA. Evenimentul a produs
un scandal în special în Sud (https://en.wikipedia.org/wiki/Booker_T._Washington_dinner_at_the_White_House),
unde înțelesul umanității era încă determinat de rasă. Dar Teddy Roosevelt a
invitat un negru nu doar pentru că era un progresist, ci și pentru că invitatului
său, marele educator de culoare, îi păsa de ceilalți negri, învățîndu-i să le
pese nu doar unii de alții, ci și de America în ansamblu.
Roosevelt a înțeles că, pentru a fi președintele
unei țări, trebuie să fii președintele tuturor cetățenilor; pe vremea lui,
aceasta însemna să fii și președintele celor de culoare. Mai recent, în vremea lui George
W. Bush, aceasta însemna să fii și președintele pruncilor încă nenăscuți, lucru
poate încă și mai primejdios, de vreme ce klanurile care dominau de această
dată America vedeau și văd în pruncii nenăscuți principala amenințare la adresa libertății.
Dar Theodore Roosevelt a fost poate singurul
președinte american care a înțeles că un președinte nu poate fi doar al
cetățenilor, indiferent de rasă, ci și al țării pe care o conduce, adică al
unui anumit teritoriu, unul cu o geografie și o istorie specifice. A fost
singurul președinte american (și poate singurul președinte din istorie) care a
înțeles că nu poate exista dezvoltare fără conservare. În „proiectul lui de
țară” (vezi, pentru comparație: http://www.catavencii.ro/ne-trebuie-un-proiect-de-tara-preferabil-ca-tara-sa-fie-romania/,
http://www.catavencii.ro/editorial/versetele-britanice/),
Roosevelt a elaborat un program susținut de conservare a geografiei, resurselor naturale și implicit a istoriei, deci identității
americane. „Square Deal”, „tîrgul cinstit”, presupunea trei idei de bază:
conservarea resurselor naturale, controlul corporațiilor și protecția
consumatorului (https://en.wikipedia.org/wiki/Square_Deal).
În 1903, Roosevelt a petrecut trei zile în Parcul
Național Yosemite în compania lui John Muir (vezi un excelent documentar despre
Muir realizat de BBC Scotland aici: https://www.youtube.com/watch?v=5oURZwXZQJI).
Muir l-a sprijinit pe Roosevelt în alegerile din 1904; în anii următori,
Roosevelt a impus înființarea unui mare număr de parcuri naționale (5 parcuri,
18 monumente naționale și 150 de păduri naționale). Cei doi apărători ai lumii
vii au pierdut însă bătălia pentru Hetch Hetchy Valley. În ciuda faptului că
San Francisco avea la dispoziție și alte locuri unde ar fi putut construi un
bazin pentru apă, cetățenii au preferat Hetch Hetchy pentru că era cea mai
ieftină opțiune (terenul aparținînd deja guvernului), în ciuda dezastrului
ecologic pe care avea să-l producă. Congresul a aprobat lucrările la barajul
din Hetch Hetchy, dar s-a lovit de opoziția lui Roosevelt și, ulterior, a lui
Taft. Dar odată cu alegerea lui Woodrow Wilson în 1912, atît Senatul, cît și
președintele au aprobat legea care permitea construirea unui baraj în Hetch
Hetchy. Valea a fost complet distrusă. La fel și Muir, care a murit la scurt
timp.
Poate că cel mai important gest al guvernului
Cioloș a fost acela de a declara Lacul Văcărești „Parc național” (primul-ministru
participînd recent la o acțiune de curățenie în parc: http://www.agerpres.ro/mediu/2016/06/30/ciolos-despre-parcul-vacaresti-exista-proiecte-pe-care-trebuie-sa-ni-le-asumam-chiar-daca-par-utopice-21-36-29)
În editorialul numărului din mai 2016 al revistei National Geographic România, dedicat
parcurilor naționale (http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/10397-anul-parcurilor), redacția a trimis șefilor guvernului și statului român cîte un exemplar cu un semn de
pagină în dreptul paginilor acestui interviu: http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/10396-2016-05-03-03-54-47.
Mă tem că apelul către președintele Iohannis din
finalul editorialului este neaşteptat chiar și pentru destinatar. Este foarte
probabil ca președintele să nu fi reținut din conținutul revistei decît
paginile despre Yellowstone. Următoarea vacanță prezidențială este iminentă,
așa că ne vom putea convinge în scurt timp de impactul apelului. Iar pentru cei
care n-au reușit încă să distingă un „program de țară” din paginile volumelor Pas cu pas și Primul pas, e de așteptat ca președintele să le răspundă, după
vacanță, cu un nou volum: Baby Steps:
