Săptămîna trecută, tema emisiunii „Dimineața
Crossover” de la Radio România Cultural a fost indecența (http://radioromaniacultural.ro/dimineata-crossover-ce-inseamna-indecenta-pentru-societatea-moderna/).
Din păcate, sugestiile propuse de realizatoare în introducerea emisiunii (https://www.facebook.com/Dimineatacrossover/?ref=page_internal&hc_ref=PAGES_TIMELINE&fref=nf)
nu au ajuns și la invitații din primele două zile, care s-au mulțumit să discute indecența ca pe un fel de cenzură arbitrară
care ne împiedică să exprimăm adevărul despre noi. Prezența domnilor Laurentiu Gheorghe și Adrian Deoancă a adus însă discuția pe un drum mult mai fertil, termenul fiind discutat într-un context uman mai larg. Din păcate, am pierdut emisiunile din 16 și 17 februarie. Păstrez speranța că discuția a continuat să fie tot mai cuprinzătoare, depășind încercarea inițială de limitare a decenței la nivelul strictei expuneri corporale, care te făcea să te întrebi dacă a mai rămas ceva din corola de minuni a lumii. Că tot suntem aici, merită amintit că
indecența ca program estetic și progresist a atins un nivel de cenzură a
discursului despre decență pe care decența nu l-a avut niciodată în raport cu indecența.
Dacă am înțeles corect, sugestia doamnei Maria
Balabaș era una dublă, și anume că a intra în intimitatea unui străin, ca
atunci cînd asiști nebănuit și neinvitat la deschiderea lui sufletească, poate
fi o formă de indecență similară situației în care un străin îți împărtășește
lucruri extrem de personale. Poate fi indecent să intri, ori doar să te
trezești întîmplător în zona de intimitate a cuiva, ori să fii expus de un
străin intimității lui? Este întrebarea la care, dacă a existat vreun răspuns în
cadrul emisiunii, din păcate l-am pierdut, așa că am încercat să mi-l dau singur. Răspunsul
este da, expunerea brutală la intimitatea cuiva, precum și alunecarea prelungită voluntar
în lumea interioară a unui străin fără știrea sau acordul acestuia pot fi indecente, dar
numai în măsura în care există decență. Și există decență în măsura în care
există intimitate. Nu doar o intimitate sexuală, singura pe care invitații din
primele două zile au avut-o în cap, ci mai ales o intimitate sufletească, propusă
de altfel în mod fericit de realizatoare de la bun început, dar ignorată cu
lejeritate, ca să nu spun cu nesimțire, de artiștii invitați.
Din punctul meu de vedere, decența și indecența nu trebuie judecate la nivelul
trupului, dar asta nu înseamnă că cele două categorii sunt artificiale, cum se grăbeau unii invitați să afirme. Dacă decența și indecența nu există la nivelul a ceea ce se vede, asta nu înseamnă că ele nu există la nivelul celui care vede și care se vede. Trupul este văzut, dar nu el vede
și nu el se vede. Indecent sau decent nu este trupul, bineînțeles, ci acela care vede, care
privește sau care se arată ca și cum nu ar exista decît trupul. Indecent este
cel care desprinde trupul de suflet. Indecența nu iese din trup, ci din inimă,
și de aceea spurcă pe om, ca să parafrazez Scriptura.
Moartea este indecența supremă, este nefirescul
ultim, iar mai indecent decît a zugrăvi moartea în termeni decenți este a
zugrăvi viața în termenii morții. Moartea este o batjocură care trebuie
batjocorită, și trebuie ucisă ca să nu ne ucidă. Sigur, moartea a fost omorîtă deja de Hristos. Aceasta este vestea bună, și de aceea nici nu poate exista altă veste bună, cum precizează Sf. Pavel. Cei care ne vor morți, adică
indecenți, separîndu-ne trupurile de suflet, sunt ei înșiși niște victime, niște
deocheați. Indecența este o boală, o formă de deochi care poate fi transmisă
mai departe și mai ușor decît deochiul clasic. Este o formă contagioasă de deochi. Dacă deochiul comun urmărește frumusețea, rodnicia sau istețimea
adulților, ori sănătatea copilașilor și animalelor, indecența afectează mai ales
discernămîntul, împiedicînd omul să sesizeze ce anume se cade ori nu se cade să
facă.
Ca orice deochi, și indecența se transmite prin
ochi sau, mai bine zis, vine prin ochi: modul în care trupurile sunt expuse privirii le anulează posibilitatea de
a exista și altfel, într-o zonă de intimitate sufletească. Trupurile sunt
deocheate în felul acesta, și de vreme ce peste tot ajungi să vezi să vezi numai trupuri deocheate
oricine riscă să fie deocheat la rîndul lui. Indecentul deoache însă prin trupul său, transformat într-o vrajă. Ce este deochiul? Este un mod prin
care răul intră în oameni. Este o formă de posesie. Să fii deocheat, ori să
deochi: „I put a spell on you because you're mine” (în versiunea
inegalabilul Screamin' Jay Hawkins, pentru care îi voi fi veșnic recunoscător
lui M. P.), te-am deocheat pentru că ești al meu, pentru că ești a mea. Prin
deochi devii al meu, devii a mea fără ca familiarizarea, cunoașterea și
apropierea reciprocă să mai fie necesare.
Ce este un om indecent? Este un deocheat. Un om
deocheat este un om stricat. Un om stricat nu este doar un simplu bolnav de deochi, ci și un
om care strică, un deocheat care deoache. O stricată era o femeie care strica „casele” oamenilor, familia.
Dar o deocheată, un deocheat strică omul însuși, astfel încît pînă și nevoia
unei familii să dispară.
