Am citit nu demult un articol reprezentativ pentru
religia UFO (Obiecte Zburătoare Neidentificate, extratereștri, etc., vezi https://en.wikipedia.org/wiki/UFO_religion),
care pe lîngă pseudo-argumentele specifice întrebuința și argumente biblice și
teologice, citîndu-i pe Origen și Stăniloae laolaltă cu autori de teorii
conspiraționiste și pseudo-științifice (vezi la http://www.formula-as.ro/2016/1212/enigme-16/articole-2
sau la http://www.formula-as.ro/2016/1212/enigme-16/pe-urmele-misterelor-biblice-de-cine-se-temea-cain-20603).
Pe cînd mă gîndeam la un posibil răspuns, am dat de coperta ediției românești a
cărții lui Jean-Claude Larchet, La théologie des énergies divines. Des
origines à Saint Jean Damascène (Cogitatio Fidei, 272, Paris: Cerf, 2010) a cărei grafică mi-a demonstrat brusc și
necruțător dificultatea sarcinii pe care mi-o propusesem.
Adepții ufologiei vor găsi aici, în imaginea de pe
copertă, mai mult decît un argument, vor găsi recunoașterea creștină a unei
civilizații superioare: o navă-mamă tocmai se înalță într-un con de lumină în
direcția unei dimensiuni inaccesibile neinițiaților, folosind probabil o energie pe care
oamenii obișnuiți, aflați la un stadiu inferior de civilizație, încă o numesc
„divină”.
Recenzînd cartea lui Larchet, părintele Job Getcha observă: „Urmîndu-l pe D. Bradshaw («The Divine Energies
in the New Testament» SVTQ, 50, 2006,
p. 190), autorul subliniază totodată că termenul grec «energeia» este adeseori
foarte greșit tradus în limbile moderne, fiind redat prin termeni inadecvați. O
astfel de traducere slabă sau inadecvată face ca termenul să treacă neobservat,
ori ca semnificația să-i fie atenuată sau înțelesul modificat.” (Job Getcha, International Journal of Orthodox Theology
1:2 (2010), p. 196, http://orthodox-theology.com/ijot/2010-2-review-getcha-larchet-en.pdf).
Nu știu cum este traducerea în română a
conținutului cărții, dar poate că nici nu mai contează: înțelesul termenului a
fost deja decisiv modificat. UFO-logii, pasionații de ocult și paranormal din România
nu pot decît să se bucure la vederea ilustrației de pe coperta ediției românești. În sfîrșit, convingerile
le-au fost confirmate: originea extragalactică a oamenilor, răpirile pe nave
extraterestre nu mai pot fi contestate. Din cauza prejudecăților,
Biserica nu o poate spune direct, dar totuși, din cînd în cînd dă semne că nu i-a
uitat pe adevărații iluminați. Și ce semn putea fi mai potrivit decît imaginea clară a vehiculului intergalactic pe coperta unei cărți dedicate
energiilor divine?