„Durerea” cu care Patriarhul României își cere
iertare „tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse
public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină” a
impresionat mediul online din România, care a văzut în această declarație un
gest fără precedent. Îndrăznesc să observ totuși că, spre deosebire de actul
penitențial public al Bisericii Catolice din 2000 (http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/cti_documents/rc_con_cfaith_doc_20000307_memory-reconc-itc_en.html
și https://www.ccjr.us/dialogika-resources/documents-and-statements/roman-catholic/pope-john-paul-ii/333-jp2-00mar12)
prin
care Biserica Catolică își cerea iertare pentru categorii întregi de păcate
recunoscute public și în mod solemn, Patriarhul Daniel se declară îndurerat nu
pentru păcatele BOR, ci pentru că acuzațiile aduse unor clerici i-au
putut tulbura pe credincioși.
Dacă ești un băiat căruia îi place să recunoască
că nu recunoaște, atunci nu ai cum să nu-i dai un mare like Patriarhului. Orice
băiat de băiat ar face-o. În definitiv, vorbim despre o adevărată „pildă a
fidelității și bucurie a responsabilității” (http://ziarullumina.ro/pilda-a-fidelitatii-si-bucurie-a-responsabilitatii-124843.html).
Pildă a fidelității de gașcă, bucurie a responsabilității față de același grup
de interese.