vineri, 26 octombrie 2018

Creștinismul drept-smintitor


Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici.” (Luca, 17:2)

Într-un articol mai vechi, reluat recent, domnul Andrei Pleșu consideră că este normal să te smintești dacă întîlnești un creștin care se manifestă în opoziție cu creștinul ideal (http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/crestinism-necrestinesc-1?utm_campaign=adevarul.ro). Potrivit tabloului schițat de domnul Pleșu, creștinul ideal este un tip agreabil, care te face să te simți bine în pielea ta: „bunul creștin e, în comunitatea sa, o prezență iradiantă, un reper tonic, dătător de pace și de înțelepciune.” Imaginea idilică propusă de domnul Pleșu este atît de atrăgătoare, încît pare o impietate să o pătezi fie și cu o vagă tușă de realitate, dar îmi asum riscul: bunul creștin nu este niciodată bun, decît în măsura în care este un rău creștin. Bunul creștin este un rău creștin: nu-l interesează cum te simți în pielea ta, ci cum te simți în trupul lui Hristos. Creștinul nu aduce pace decît în măsura în care îl urmează pe Hristos. Pacea adusă de creștin este pacea lui Hristos. Iar pacea lui Hristos este vrăjmășie cu lumea. Creștinul se străduiește să semene cu Domnul Hristos, nu cu domnul Pleșu.
         Este foarte probabil ca cei care-l urmează pe domnul Pleșu să fie oameni buni, dar nu e sigur că sînt creștini. Potrivit criteriilor propuse de dl Pleșu în citatul de mai sus, se poate spune că la referendumul pentru clarificarea definirii căsătoriei, 80% dintre alegătorii români au fost buni creștini. Au fost, prin absența lor, niște prezențe iradiante. Repere tonice. Dătători de pace. Au făcut pace cu lumea. Potrivit învățăturii Bisericii însă, nu au fost nici creștini buni, nici creștini răi: au fost niște creștini înșelați, presupunînd că au fost totuși creștini.
         Sînt două feluri de sminteală: cea creștină și cea necreștină. Smintesc creștinii înșelați și înșelători, precum discipolii domnului Pleșu în frunte cu mentorul lor; dar smintesc și creștinii care-l urmează pe Hristos. Pentru că Hristos a fost cea dintîi piatră de poticnire: „Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine”, spune Iisus (Matei, 11:6, Luca, 7:23). „Se sminteau întru El.” (Matei 13:57). Nu doar oile se smintesc cînd păstorul este bătut (Marcu, 14:27), ci și caprele. Dar, în ortodoxia românească, caprele n-au motive de îngrijorare: toată lumea știe că laptele de capră este mai bun, mai gras, și, mai ales, mai scump. Pragmatică, ierarhia BOR este pregătită să dea oricînd oile pe capre.     
Dacă BOR (aici și în continuare am în vedere ierarhia) ar fi devenit o cloacă, încă ar fi fost speranțe; dacă ar fi devenit o peșteră de tîlhari, așa cum pripit își închipuie unii la vederea mașinilor de interlopi ale ierarhilor, ne puteam aștepta oricînd la convertirea lor. Însă BOR a devenit o ceată îngerească, supusă mai-marelui ei. Ierarhia și-a legat pseudo-elita de gît și tot nu înțelege de ce apa este atît de adîncă: cu 80% mai adîncă decît se aștepta.
Cu sprijin de la stat, dar și din bănuțul văduvei, BOR a sprijinit în perioada danieliană prădătorii gnostici și neoliberali crescuți și încrucișați de stîlpi ai ortodoxiei românești precum domnul Andrei Pleșu. După ce li s-a dat să miroasă ceasloave și lăzi de zestre, au fost lăsați în libertate și asmuțiți asupra istoriei, culturii și credinței poporului român. Fiecare gest de apărare al românilor atacați de acești ciobănești mutanți a fost imediat condamnat drept resentimentar și plin de ură. Dar în ciuda faptului că există și o ură de legitimă apărare, românii nu au făcut niciodată uz de ea. Au încercat doar să înțeleagă de ce Patriarhul îi binecuvîntează pe Lie și pe Maximin. În mod inevitabil, după ce ți s-a tot repetat că rolul tău e acela de a tăcea și încasa, se acumulează o anumită cantitate de energie negativă, ca să mă exprim în limbajul teologic corect al actualei ortodoxii românești. Recentul referendum a fost o bună ocazie pentru eliberarea a 80% din această energie.
Pentru mine este semnificativ faptul că cei care au o părere bună despre domnul Pleșu au o părere proastă despre poporul român. Și nu pentru că poporul român ar fi nedemn de domnul Pleșu, ci pentru că cei care au o părere bună despre domnul Pleșu au o părere la fel de bună despre ei înșiși, pe care nu sînt dispuși să o strice apreciind un popor de la care au primit totul. Unde ar mai fi atunci meritul lor? Unde ar mai fi recunoștința față de domnul Pleșu?
„Neamţu a citit la portavoce pasaje din cartea «Minima Moralia», scrisă de Andrei Pleşu, şi a îndemnat lumea să scandeze «Repere, nu lichele!».” (https://adevarul.ro/news/eveniment/miting-sustinerea-andrei-plesu-seara-capitala-1_5325bfe10d133766a8f406d7/index.html). 



Cînd reperele au dispărut ori au fost ascunse, poți face repere din orice. Chiar și, ori mai ales, din lichele.
Cu patru ani în urmă, la mitingul de susținere a dlui Andrei Pleșu se scanda, printre altele, „N-a citit Antena 3, cât a scris Pleşu Andrei!”. În această logică, sloganul „Nu puteți voi zugrăvi cîte apartamente a făcut Ceaușescu!” este perfect valabil. Cei care susțin apartamentele construite sub Ceaușescu sînt hotărîți să ignore dificultatea locuirii lor în aceeași măsură în care susținătorii domnului Pleșu ignoră dificultatea cultivării cărților lui Pleșu.
În ciuda faptului că domnul Andrei Pleșu a boicotat public referendumul pentru căsătorie, intelectualii crescuți și antrenați în tabăra NEC continuă să fie sprijiniți de BOR. Astfel, publicația Patriarhiei ne recomandă recent o sesiune de autografe cu domnul Mihail Neamțu: 
„În ultima parte a evenimentului, tinerii prezenți au avut posibilitatea să-i adreseze întrebări invitatului, să achi­ziționeze cărți scrise de Mihai Neamţu și să primească autografe.” (http://ziarullumina.ro/lansare-de-carte-si-intalnirea-tinerilor-cu-scriitorul-mihai-neamtu-la-sibiu-137981.html)