sâmbătă, 13 februarie 2021

Léon Bloy: Ce creștini lamentabili suntem!

Pentru un preot: Deci acum ați devenit solitar. Nu știu dacă ar trebui să vă felicit, pentru că se pare că vă provoacă suferință, dar există zile în care sunt tentat să vă invidiez, atît de obositor și descurajant îmi pare contactul cu lumea. Într-adevăr, sunt prea mulți idioți.

Cu toate acestea, văd în scrisoarea dvs. un rînd pe care nu îl aprob. „Nu am sufletul unui sfînt”, spuneți, referindu-vă la dumneavoastră înșivă. Îi scrieți acest lucru autorului L’Exégèse des Lieux Communs! Ei bine, atunci vă răspund cu certitudine că eu am sufletul unui sfînt. Sunt la fel de convins că burghezii mei siniștri – proprietarul, brutarul, măcelarul, băcanul –, care toți pot fi niște nemernici oribili, au sufletele sfinților, fiind chemați cu toții, la fel de deplin ca dumneavoastră și ca mine, ca Sfîntul Francisc sau Sfîntul Pavel, la Viața veșnică, fiind răscumpărați cu toții cu același preț: „Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ!” (1 Corinteni 6, 20) Nu există om care să nu fie potențial un sfînt, iar păcatul sau păcatele, chiar și cele mai negre, sunt doar accidente care în nici un caz nu modifică substanța.

Acesta este, cred, adevăratul meu punct de vedere. Cînd mă duc la cafenea să citesc ziare stupide și fără valoare, mă uit la clienții din jur, le văd bucuria prostească, le aud prostiile ridicole sau blasfemiile și mă gîndesc că mă aflu acolo, printre sufletele nemuritoare care nu știu ce sunt, suflete făcute să laude veșnic Sfînta Treime, suflete prețioase ca duhurile îngerești. Și uneori plîng, nu din compasiune, ci din dragoste la gîndul că toate aceste suflete, oricare ar fi orbirea lor actuală și oricare ar fi acțiunile aparente ale trupurilor lor, vor merge totuși înaintea lui Dumnezeu, care este scopul lor necesar.

Ah! dacă oamenii ar ști cît de frumos este acest lucru! Dar dumneavoastră o știți și ar fi de datoria dumneavoastră să mi-o arătați dacă nu aș cunoaște-o eu însumi. Cît de vrednici de plîns suntem noi, creștinii! Am primit Taina Botezului, a Mirungerii, a Euharistiei, a Hirotoniei uneori... și, cu toate acestea, ne lipsește caracterul!

Există o formă înșelătoare de smerenie care seamănă cu nerecunoștința. Am fost făcuți sfinți de Domnul nostru Iisus Hristos și nu îndrăznim să credem și să spunem hotărît că suntem sfinți! Ah! dragul meu prieten, ce cuvinte frumoase și captivante ar putea spune un predicator care ar fi cu adevărat plin de acest gînd!

(The Pilgrim of the Absolute, edited by Raissa Maritain with an introduction by Jacques Maritain, 1947, New York: American Book-Stratford Press. pp. 223-224. Traducere de Gheorghe Fedorovici)