„Cu cîteva săptămâni în urmă, am ajuns să văd pentru prima dată în viața mea ceva nemaipomenit: un preot catolic predicând despre iad!”
(„A few weeks ago, I even got to see something for the first time in my life: a Catholic priest preaching about Hell.” https://theweek.com/articles/531469/there-christianrevival-starting-france)
Atunci când istoria se face fără Dumnezeu, ea sfîrșește întotdeauna prin a se face împotriva lui Dumnezeu. Istoria fără Dumnezeu este istoria făcută de om pentru om. Secolul 20 ne-a demonstrat din plin cât de binefăcătoare poate fi o astfel de istorie. Formula lui Malraux, „secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc” era pe punctul de a se împlini ceva mai devreme: două războaie mondiale și tot atîtea totalitarisme, făcuseră ca viitorul uman al planetei să devină tot mai incert. În frenezia cu care civilizația europeană a sărbătorit dezintegrarea Uniunii Sovietice, apelul la recuperarea sensului ultim al istoriei a fost ignorat ori subordonat obiectivului imediat al subordonării istoriei exigențelor pieții globale. În România, acest lucru s-a făcut prin contribuția directă și decisivă a unor intelectuali creștini ortodocși precum Mihai Neamțu sau H.-R. Patapievici, susținuți nemijlocit de ierarhia ortodoxă. În discursul public al liderilor ortodocși, iadul era rezervat stîngii, identificată tot mai precis odată cu trecerea timpului în neo-marxismul cultural și în progresismul liberal-userist.
Momentul providențial reprezentat de referendumul pentru familie din 2018 a fost ratat de tabăra creștină prin întrebuințarea neinspirată și nerealistă a unui discurs propriu războiului cultural nord-american, care, deși corect în sine, era complet străin majorității credincioșilor ortodocși de la noi și chiar majorității clerului de parohie. Prin această retorică, majoritatea creștinilor era expusă unui conflict intelectual pentru care era complet nepregătită, neînțelegînd decît în mod vag care era miza, de ce trebuia apărată familia și cine o amenința, în condițiile în care activismul pro-gay era privit de majoritatea populației ca o ciudățenie exotică de care poți să rîzi ori să-ți fie milă, dar în nici un caz teamă.
Declarînd rezultatul referendumului „un succes nedeplin”, Patriarhia considera că „Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu.” (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/). Sigur, într-un sens, identitatea și valoarea familiei sunt apărate implicit în fiecare lucrare a Bisericii. Dar problema este că BOR s-a raportat la referendum ca la o „misiune civică și morală” prin care a afirmat nici mai mult nici mai puțin decît binecuvîntarea lui Dumnezeu, încălcînd nu doar convențiile protocolului separării Bisericii de stat, dar și punînd astfel totodată în discuție misiunea proprie a Bisericii. Pentru că asta înseamnă că BOR a încercat să transforme binecuvîntarea lui Dumnezeu într-o misiune civică și morală, perspectivă care corespunde subordonării sensului creștin al istoriei obiectivelor neocapitalismului globalist. Ceea ce ar fi trebuit să facă liderii creștini în 2018, ori cel puțin să încerce să o facă din momentul referendumului pînă acum, era sublinierea legăturii dintre familie și libertățile mici, dar personale, în care se regăsesc pînă și cei pentru care libertatea nu înseamnă nimic altceva decît să-și petreacă timpul liber la mall. Normalitatea este întotdeauna mică, locală, personală. Este mai ales veche, pentru că are conștiință istorică. Doar noua normalitate este mare, de o măsură universală, aceeași pentru toată lumea, este elaborată politic prin program de guvernare și aplicată prin mijloace coercitive. Adversarul ei principal este vechea normalitate, normalitatea în Dumnezeu.
Normalitatea în Dumnezeu naște comunități libere și trainice, fiind slujită și ocrotită de stat; normalitatea fără Dumnezeu slujește statutului și produce societăți totalitare. Astfel, videoclipul „Copiii referendumului” (https://www.youtube.com/watch?v=4C6f_HGn338) pare să fie confirmat în mod ironic tot mai puternic de la o zi la alta tocmai de eșecul referendumului. Numai că, din cîte se vede, victima este de această dată omul ca atare, indiferent de ce crede el, din simplul motiv că este om. Privind în urmă, putem găsi suficiente motive pentru a-i da dreptate personajului interpretat de „educatoarea” din videoclip: într-adevăr, „în 6 și 7 octombrie a început totul”. Cu trei ani în urmă, cei care contestau noua normalitate erau numiți infatuați. Astăzi, ei sunt considerați teroriști.
Secolul 21 pare să fie orientat din capul locului împotriva omului în general, văzut ca un factor perturbator al echilibrului natural al planetei și împotriva omului alb în special, acuzat pentru toate acțiunile sale, bune sau rele. Și mai ales pentru cele bune: abuzurile istorice ale omului alb occidental (ocuparea și menținerea în stare de sărăcie și exploatare a populațiilor băștinașe, distrugerea deliberată, motivată adeseori numai de simpla plăcere de a nimici, a numeroase arii naturale cu întreaga lor floră și faună) sunt astăzi folosite de o cultură nihilistă ca argumente împotriva normelor creștine care au condamnat aceste abuzuri, tocmai ca, prin suspendarea normelor creștine, cele mai grave abuzuri împotriva libertății și demnității omului să devină în sfîrșit legitime.
Oricît de îndreptățită ar fi aversiunea populației față de politicienii din România, mă tem că prin această bombăneală permanentă se pierd un timp și o energie prețioase. Mîine este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. De ce a fost izgonit Adam din rai? Pentru că a dorit o nouă normalitate, una care nu era posibilă în rai, ci doar în afara raiului, adică în afara normalității dăruită de Dumnezeu. În afara raiului nu poate fi organizată o viață în condiții satisfăcătoare, decît în măsura în care iadul ne poate părea satisfăcător. Și oamenii au gustat din plin din noua normalitate, pînă cînd, după o vreme de teamă, suferință și înstrăinare care părea nesfîrșită, Dumnezeu ne-a dăruit iarăși posibilitatea singurei normalități adevărate, în care omul trăiește și se bucură în relație cu Dumnezeu, cu aproapele și cu lumea.
Dar în ciuda faptului că, după două mii de ani, păstrarea și afirmarea acestei normalități devenea tot mai dificilă, românii au refuzat-o în proporție de 80%, fără să știe că în felul acesta refuză posibilitatea orientării istoriei spre Dumnezeu. Iar o istorie orientată spre orice altceva decît Dumnezeu nu poate duce decît la suferință, teamă și deznădejde. Acestea sunt condițiile de viață inevitabile din afara raiului, condiții create de noi prin alegerea unei noi normalității. Pe oamenii care conduc astăzi România noi i-am numit, în 6-7 octombrie 2018, bombănindu-i la acea vreme pe Dragnea, Dăncilă sau pe Patriarh, care ar fi organizat un referendum atît de costisitor. Protestăm astăzi nu doar inutil, ci și ipocrit, în timp ce prețul boicotului din 2018 de-abia a început să fie vizibil. De la o zi la alta vom descoperi cît de scump ne-a costat de fapt neparticiparea noastră la una din rarele șanse cînd lucrurile mai pot fi îndreptate și altfel decît printr-o catastrofă de neimaginat cu trei ani în urmă.
Faptul că istoria a ajuns totuși în secolul 21, deși acesta nu pare să fie mai religios decît cel precedent nu înseamnă că afirmația lui Malraux este contrazisă de realitate. Secolul 21 poate să nu fie, poate oricînd să dispară din istorie odată cu conștiința istorică a omului, chiar dacă omul continuă să existe. Pentru că odată cu alungarea lui Dumnezeu din istorie dispare și noțiunea de sens al istoriei și de sens al vieții. Iar sensul ultim al istoriei și omului trebuie să dispară pentru ca sensuri artificiale, ideologice să poate fi atribuite istoriei și omului.
Dacă vrem să ne
regăsim vechea normalitate, este necesar ca preoțimea ortodoxă, împreună cu
teologii și ierarhii, să ne vorbească iarăși despre iad ca despre o normalitate mincinoasă,
indiferent că este una de stînga sau de dreapta, seculară sau religioasă, reală sau virtuală. În ultimii treizeci de ani, reprezentanți ai BOR au tot încercat să ne convingă de faptul că în definitiv răul nu e chiar atît de negru și că se poate trăi și despărțiți de realitate dacă suntem dispuși să rostim formula magică „Cu Dumnezeu înainte!” (https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/educatie/cu-dumnezeu-inainte-160072.html) sau că iadul virtual are avantajul de a ne face mîntuirea mai ușoară (am comentat aceste propuneri la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/02/cuprinsi-de-inviere.html). Cu cît vom înțelege mai repede că atît încercarea de a găsi acomodarea cu o lume căzută din rai, cît și contestarea unui anumit aranjament politic strict omenesc în numele altui aranjament politic strict omenesc nu fac decît să consolideze împărăția întunericului, cu atît vom putea fi vindecați mai curînd, redevenind capabili să vedem sensul istoriei și valoarea inestimabilă a vieții fiecărui om.
