Lumea nouă nu
este neapărat o lume. O lume este o ordine determinată nu doar de un anumit
timp și un anumit loc, ci mai ales de un timp și un loc orientate prin
continuitatea unei locuiri istorice. Un grup oricît de numeros de oameni
lipsiți de conștiința acestei locuiri nu poate constitui o lume. În măsura în
care se definește prin nepăsarea față de propriul trecut, lumea nouă nu este o
lume, ci este opusul lumii. După cum se poate vedea dintr-un fragment citat mai jos, cu o sută de ani în urmă exista o lume nouă care împărtășea aceeași uitare de sine caracteristică lumii noi de astăzi.
Revista Convorbiri literare cuprinde o rubrică aparte în toată publicistica românească contemporană, întitulată „Texte de ieri pentru azi”. Sper că ele vor fi adunate și publicate într-un volum cît mai curînd. Pînă atunci însă, cei care nu au aflat încă de această rubrică au posibilitatea să o descopere în arhiva revistei, care nu cuprinde însă decît numerele din ultimii doi ani (https://www.convorbiri-literare.ro/arhiva).
Din textele apărute aici putem afla mai bine ce este o lume și de ce omul nou de astăzi nu trăiește într-una, deși compară superior și cu un sentiment de recunoștință „cuceririle” lumii noi cu neajunsurile lumii vechi. Mărturiile adunate în rubrica „Texte de ieri pentru azi” ne ajută să ne descoperim mai bine înstrăinarea și chiar dezumanizarea la care am ajuns nu raportîndu-ne doar la un anumit model uman, care, dacă este „absolut”, riscă mai degrabă să ne lase neschimbați, ci, mai ales, punîndu-ne în relație cu lumea omului care, dacă nu este și veche în măsura în care este nouă, nu este deloc. Pentru ca utopia să poată realiza o lume utopică, trebuie să desfacă mai întîi ordinea lumii reale. Aceste texte ne ajută să ne regăsim ca lume istorică, înrădăcinată în realitatea veritabilă, înaintea ca nelumea nouă în care trăim să fie organizată în lumea utopică care-și manifestă tot mai vizibil existența.
Mă bucur să pot ilustra valoarea și urgența acestei rubrici prin redarea a două pasaje, unul dintr-un text al lui George Vâlsan, „Ce înseamnă a fi român” republicat în numărul din februarie 2019 al Convorbirilor și altul dintr-un text al eroului bucovinean Ion Grămadă, apărut în numărul din martie 2021 al Convorbirilor literare, număr care încă mai poate fi găsit zilele acestea la punctele de presă Inmedio.
George Vâlsan, „Ce înseamnă a fi român”:
„A fi Român înseamnă a fi suferit sute de ani şi a se fi bucurat câteva clipe, – a fi plâns atât în cât şi cântecele să pară că plâng, – a fi văzut neîncetat distruse începuturile de cultură mai înaltă şi totuş a le fi început din nou, – a fi fost jefuit fără milă şi de toţi sălbatecii şi cu toate acestea, în vremuri de linişte, a fi dăruit prisos de hrană materială şi sufletească vecinilor şi chiar popoarelor mai depărtate, – a fi fost în totdeauna izbit în clipele sfinte ale încercărilor de unire naţională şi cu toate acestea a fi ocrotit totdeauna începuturile de acest fel ale popoarelor din jur, – a fi fost darnic în sărăcie şi mărinimos la izbândă. A fi Român înseamnă a fi păstrat tenacitatea neamului nostru, acea vitalitate misterioasă şi nesecată, care s’a putut îndoi, dar niciodată nu s’a frânt: curpen mlădios şi tare acoperind în veşmântul său cu flori modeste şi parfumate pădurea întreagă. Şi mai ales a fi Român înseamnă a avea credinţa că toate aceste însuşiri bune ale neamului nostru, pe cari le putem arăta cu cinste oricui, nu au avut încă răgazul să se arate în deplinătatea lor, dar că în numele lor avem dreptul să cerem libertatea de a le duce la desăvârşire, nu numai pentru gloria noastră ci şi pentru binele lumii întregi.”
Lamura, An I, No 4-5, ianuarie-februarie 1920. Reprodus în Convorbiri literare, februarie 2019, nr. 2 (278), p. 63-65.
Ion Grămadă, „Din împărăția morților”:
„Sărmanul Pumnul, el deșteptătorul și luminătorul Bucovinei, n-avea nici o lumânare la mormânt! Cât de ingrată și de uitătoare e lumea asta nouă, lipsită de ideal și de respect față de oamenii mari ai neamului nostru! Flămând, prigonit, sărac și slab în urma holerei de care suferise, astfel sosi Pumnul la noi, și câtă vreme a trăit în țara asta ingrată, ne-a iubit din toată inima, ne-a învățat părinții, ne-a dat cărți, ne-a povățuit, ne-a călăuzit și ne-a deprins să credem în puterea de viață neistovită a acestui neam greu încercat, care se află cam la spatele lui D-zeu. Iar românii nu i-au aprins nici o lumânare la cap, măcar acum spre Sâmbăta morților, o dată în an!”
„Patria” (Cernăuți), An. V, nr. 49, 26 iunie 1910, p. 3. Reprodus în Convorbiri literare, martie 2021, nr. 3 (303), p. 64.
