După un
interval îndelungat de adîncire în contemplație, care l-a ținut departe de
măcelul cunoscut drept „viață politică”, Crin Antonescu a acceptat să-și păteze
la rîndul său mîinile cu sînge, dovedind prin acest test politic eliminatoriu
că și el poate fi un președinte capabil de orice, la fel ca toți ceilalți
candidați. Aici sunt însă două probleme, legate de valorile politice diferite
ale sîngelui atît în cazul sîngelui care răzbună, cît și în cel al sîngelui răzbunat: de la sîngele lui Crin Antonescu, acuzat mai nou de turnătorie, la cel al lui Nicușor Dan la cel al lui Ponta, al traficanților de droguri (și în
condițiile în care, în România, aceștia nu sunt diferențiați de consumatori) sau la sîngele celor care,
metaforic vorbind, ar trebui jupuiți public de vii pentru invalidarea lui
Georgescu.
În al doilea rînd, problema ține de diferența de valoare a sîngelui răzbunat prin acest fundamental ritual politic de trecere: de la sîngele românilor terorizați de o Securitate ajutată de turnători la sîngele Elenei Lasconi, care încă se scurge de pe mîinile oneste ale lui Nicușor Dan, la sîngele românilor inundați, la sîngele democrației și al valorilor europene, la sîngele victimelor nevinovate, copii și adolescenți în special afectați de industria drogurilor, pornografiei și a jocurilor de noroc (care ar trebui considerate împreună și nu izolat, cum se procedează în prezent), la sîngele neamului, respectiv al lui Călin Georgescu al cărui sînge a fost amestecat cu sîngele lui Hristos încă din toamna anului trecut de reprezentanții informali ai BOR sub privirile îngăduitoare ale ierarhiei ortodoxe.
În condițiile în care accesul la cele mai mari și mai prețioase rezerve de sînge, administrate de BOR, este permis doar naționaliștilor, rivalii lor politici nu pot face altceva decît să încerce să-l invalideze, sporind astfel furia poporului și nevoia lui de răzbunare a unui sînge care, după ce a fost vărsat în mod nedrept, a ajuns să fie și nesocotit în mod nedrept.
