“Plesu
care este un intelectual care a facut pentru Biserica Ortodoxa si pentru
cultura religioasa cat n-a facut jumate din biserica.”
Aflu că
Universitatea din Bucureşti i-a oferit lui Peter Singer titlul de doctor Honoris Causa.
Poate că aceasta ar fi fost o bună ocazie pentru a inaugura titlul de Horroris
Causa: am avea atât de mulţi candidaţi, doar în România!
Aflu şi că această iniţiativă a fost contestată
printr-o reacţie considerată drept prostie legionar-ortodoxistă (http://www.contributors.ro/cultura/prostia-legionar-ortodoxista-a-dat-navala-in-spa%C8%9Biul-public-cazul-singer/?cfcc).
Acuma, nu ezit să numesc combinaţia dintre legionarism şi creştinism drept
prostie, după cum am şi făcut-o atunci când am descoperit că asemenea întâlniri
nu sunt accidentale, ci organizate tocmai de creştinii „tradiţionali”. Dar
găsesc acordarea acestui titlu o prostie chiar mai mare, şi dacă
legionaro-ortodoxismul s-a reunit pentru a o contesta, atunci cu atât mai rău
pentru ortodoxie. Cu atât mai rău, pentru că ortodoxia românească se închină la
Pleşu, versantul ortodocşilor educaţi (în timp ce Arsenie Boca reprezintă
versantul ortodocşilor cu lecturi mai sumare). Dacă ar fi să vorbesc ca dl
Liiceanu, aş spune că Pleşu este jumătatea frecventabilă a Bisericii, fapt
pe care această jumătate se grăbeşte să-l aprobe. Iar printre lucrurile pe care
noul Gură de Aur le-a făcut pentru Biserică a fost şi publicarea cu pietate a
lui Peter Singer, după cum scriam cu şase ani în urmă (cu peste zece ani în
urmă atrăgeam atenţia asupra opoziţiei dintre viziunea lui Singer şi cea
creştină în privinţa înţelegerii persoanei http://www.nistea.com/eseuri/gheorghe_fedorovici/despre-persoana.htm).
Iată ce scriam despre relaţia Pleşu-Singer:
"D-l Andrei
Pleşu se declară revoltat, şi pe bună dreptate, de experimentele la care sânt
supuse maimuţele de către un neurochirurg American (vezi „Note, stări, zile,”
în Dilema veche, nr. 269, aprilie 2009, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10386).
Experimentul
constă în decapitarea maimuţelor şi transplantarea capului la un alt corp. Nu
am întâlnit până acum niciun text al d-lui Pleşu în care să fie descrisă
modalitatea realizării „avortului parţial”: copilul viu este scos pe jumătate
din pântecele mamei, după care este înjunghiat, capul îi este sfărâmat şi supt
de o pompă de vid. După care, cu copilul de-acum mort, „procedura” de extragere
a „lucrului” continuă. În schimb, găsim în Dilema veche texte ale profesorului american Peter
Singer (18 articole, inclusiv un interviu, în ultimii doi ani!), unul din cei
mai puternici avocaţi ai justificării etice a avortului, texte în
care Singer pledează, printre altele, pentru drepturile maimuţelor.
În
articolul său, d-l Pleşu observă că una din premisele de la care pleacă
experimentul medicului american este ideea că esenţa persoanei este creierul;
dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că între elita Românească şi doctorul
Robert White nu este nici o diferenţă. Elita actuală are oroare de rădăcini, se
simte ameninţată de tot ce este mai jos de cap. Relativismul postmodern este
instrumentul ei preferat, pompa ei de vid. Precum capul secţionat al maimuţei,
păstrat în condiţii speciale de laborator, elita nu poate supravieţui decât în
vacuitatea produsă de distrugerea reperelor veritabile. În mod opus practicii
realizate de prietenii infanticizi ai profesorului Singer, elita păstrează
capul, măcelărind trupul. Doar în felul acesta crede ea că poate
scăpa de spectrul Întrupării."
(Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Măsura vremii: îndemn la normalitate,
Predania, 2009, p. 29 https://www.yumpu.com/ro/document/view/20120194/descarca-pdf-editura-predania/29
).
