Ieri am găsit la supermarket un produs nou de
curăţat vase. Mi-a atras atenţia o semnalare de pe etichetă: „Soluţie
ecologică.” Dedesubtul semnalării erai anunţat că în timpul utilizării
produsului trebuia să porţi mască de protecţie pentru faţă şi ochi.
Tot ieri am fost surprins de asemănarea dintre sunetul
ascuţit scos în mod regulat de scannerul de la casa de marcat la citirea
preţurilor produselor şi sunetul aparaturii medicale de monitorizare a
bolnavului. Ţiuitul intermitent şi regulat, spre deosebire de semnalul
continuu, te anunţă că ambele sisteme funcţionează: corpul bolnavului şi
aparatura, respectiv cumpărătorul şi supermarketul. Omul de astăzi este de fapt
tot un fel de bolnav, încât nu se mai simte bine decât la supermarket, conectat
la maşinăria despre care e făcut să creadă că-l ţine în viaţă. Astfel, omul
permite ca viaţa să-i fie hotărâtă de calitatea de cumpărător: tic-tic-tic-tic,
numărul ţiuiturilor nu doar îi măsoară vitalitatea, ci i-o şi determină: mai
puţine ţiuituri îl deprimă, mai multe îl reconfortează.
Şi tot ieri am citit în Caţavencii că Patapievici este unul dintre puţinii patrioţi români
autentici: „Nu mulţi dintre conaţionalii noştri au patriotismul autentic al lui
Horia-Roman Patapievici; şi dintre detractorii lui, nici unul”, ne
încredinţează domnul Daniel Cristea-Enache într-o semnalare-recenzie a cărţii dlui
H.-R. Patapievici, Partea nevăzută decide
totul (Caţavencii, nr. 27, 8-14
iulie 2015, p. 23). Tic-tic-tic, m-am bucurat atât de mult să aflu asta încât
mi s-a părut pentru o clipă că aud ţiuitul continuu, semnalul lung:
tiiiiiiiiiiiiiiiiiiii...
Bineînţeles că am vrut să răspândesc vestea
numaidecât, doar că recenzentul cu nume de ţiuit intermitent a uitat să
precizeze dacă trebuie purtată masca de protecţie în timpul întrebuinţării
produsului său atât de autentic.
Ce zi însemnată am avut eu ieri!
