Cumpana. O viziune ortodoxa: Cugetarea la moarte (VI): Cîte trupuri avem?

luni, 23 noiembrie 2020

Cugetarea la moarte (VI): Cîte trupuri avem?

Avem un trup de zi și unul de noapte? Trupul de zi merge, trupul de noapte zboară? Ce învățăm mai întîi, mersul sau zborul?

Unde merge trupul de zi, unde zboară trupul de noapte? Merge trupul odată cu ziua, zboară odată cu noaptea? Dar unde duc zilele, încotro se înalță nopțile?

Mersul devine obositor uneori, zborul niciodată. Ne odihnim în zbor, sau odihna e chiar zbor?

Poate că este același trup? Dar de ce ziua trupul este mai scurt și mai gros, iar noaptea mai lung și mai zvelt? Mai greu ziua, mai ușor noaptea? Cum ar putea trupul de zi să zboare? Cînd s-ar mai odihni el? Noaptea, în zbor?

Dacă mor ziua, mor doar cu trupul de zi? Atunci de ce trupul mort este mai greu și decît trupul de zi, și decît trupul de noapte? Pentru că au murit două trupuri în el?

Cu ce trup înviem?

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).