„Nu erau multe expresii favorite ale lui Eminescu, dar puţinele ce le avea, le întrebuinţa adesea.”
Tudor V. Ștefanelli, (https://centruleminescubm.blogspot.com/2016/08/expresii-favorite-folosite-de-m-eminescu.html)
De Ziua Națională ar trebui să vizităm națiunea, să o felicităm și să le fim recunoscători înaintașilor pentru că suntem nație română. Dar tocmai de ziua ei, nația nu răspunde: este prea captivată de programul național de divertisment „Jos cu dînsa!” pentru a mai putea auzi vreo bătaie la ușă.
Pentru a răspunde, nația ar trebui să fie deșteaptă, adică trează. Dar românii nu mai vor să fie deștepți. Vor să fie șmecheri. Una dintre particularitățile românului șmecher este că nu iese niciodată în pierdere. De pildă, nu e atît de fraier încît să-și dea coroana pe o ramură de spini – o schimbă mai degrabă pe-o șapcă de baseball. Românul șmecher face numai schimburi avantajoase. Dacă ar fi deștept, românul șmecher s-ar îngrozi văzînd cît de mult s-a lăsat prostit. Poate că de aceea preferă să rămînă șmecher, adică să doarmă în continuare. Nația nu răspunde pentru că nu vrea să descopere că este nație română. Preferă să fie nație de șmecheri și să-și aleagă niște șmecheri care s-o conducă fără s-o trezească.
De Ziua României ar trebui să-i vizităm pe cei care au iubit România așa cum este ea. Cine iubește România cu adevărat nu o disprețuiește pentru „sărăcia, nevoile și neamul ei”, ci o apără și o afirmă, păzind-o deșteaptă. Din 1990 încoace însă, iubirea de țară a fost permisă doar în cadru organizat ideologic, normativizată ca implicare civică și ataşament euro-atlantist. Lumea românească nu contează decît în măsura în care este transformată în societate civilă căreia îi sunt permise toate atașamentele etnice în afara celui românesc.
Dacă șmecherul este prea ocupat cu bășcălia permanentă pentru a mai putea auzi și mesajul trezitor, progresistul care visează la „o țară ca afară” nu poate deschide pentru că nu are o ușă. Este lipsit de interioritate. Nu poate fi vizitat pentru că nu are o casă și nu are casă pentru că nu are rădăcină, pentru că s-a desprins de trecut. Este precum Baiazid din „Scrisoarea a III-a”:
„Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă.”
Pur și simplu, șmecherul și progresistul vor să fie vite încălțate, schimbîndu-și patria odată cu pășunea. Mitocanul și intelectualul împărtășesc astfel același ideal și aceeași patrie, dovedind că „țara noastră nu mai e vechea Românie, ci e o Americă orientală deschisă tuturor imigrațiunilor, al căror principiu e Ubi bene ibi patria.” (Mihai Eminescu, „Reacțiunea”, Timpul (V), 22 Iulie 1880, https://ro.wikisource.org/wiki/Reac%C8%9Biunea_(Eminescu)
Cele două categorii formează acel „popor nou de venetici” despre care vorbea Eminescu în articolul citat,
„de-o naționalitate nehotărâtă încă, o nouă rasă americană, în ochii căreia vechiul popor al lui Mircea Basarab dispare și emigrează. Promotorul acestui americanism e partidul roșu, care are pretenția de-a se numi și național [Eminescu se referă la Partidul Național Liberal, înființat în 1875, aflat la guvernare în momentul respectiv]. Noi nu ne îndoim că și din acest aluat, în care Costineștii și Serurii joacă un rol atât de mare, se poate forma ceva; dar ceea ce se va forma nu va fi desigur nici popor românesc, nici stat românesc.”
Este greu de crezut că această nouă rasă americană apărută pe teritoriul românesc ar mai putea fi trezită; în orice caz, este limpede că nu vrea să fie trezită, ci că este cufundată total în visul american. Mai grav este că prin neașezarea, buimăceala și tupeul lor, „americanii” autohtoni împiedică descoperirea României deștepte, singura care poate fi vizitată și care așteaptă să fie vizitată. Atunci cum să nu zici și tu, odată cu Eminescu, „Tu-i neamul nevoii!”
Poate că o parte
din Românie rămîne adormită și pentru că cei treji nu sunt treji încă pe
deplin. Cînd ești treaz cu totul iubești cu totul. Asta înseamnă să fii cu
adevărat deștept. Cei treji ar trebui să-i iubească cu adevărat și pe cei care preferă să-și doarmă somnul de moarte sufletească.
România nu trebuie iubită doar pentru că merită să fie iubită, ci pentru că fără ea nu vom ști niciodată ce înseamnă să fii acasă. Părinții de astăzi le-au luat copiilor cheia de la gît și le-au agățat în schimb un iPhone, fără să-și dea seama că în dispozitivele cu ecran este ascunsă o vrajă: orice copil care privește în el se cufundă într-un somn adînc, care poate deveni oricînd un somn de moarte. Părinții Frumoasei din Pădurea Adormită ascunseseră toate obiectele ascuțite: părinții de astăzi le oferă ei înșiși aceste obiecte copiilor lor. Și-n timpul acesta fiecare dintre noi este înconjurat de un gard tot mai înalt și mai gros de spini și mărăcini.
Ursitoarele rele ne-au prezis un anumit interval de somn, de la douăzeci la șaizeci de ani (https://romania.europalibera.org/a/brucan-a-gre%C8%99it-rom%C3%A2nii-mai-au-nevoie-de-60-de-ani-pentru-a-deprinde-democra%C8%9Bia-/30179088.html). Dar după somnul nostru vechi nu va urma o trezire. După somnul vechi ne este pregătit un somn nou. Somnului nedemocratic îi va urma somnul democratic.
Trezirea însă nu poate fi politică. Trezirea nu poate fi decît întru adevăr. Trezirea corespunde nașterii, după cum somnul este o imagine a morții. De murit, poți muri oriunde, după cum te poți culca în orice pat. Dar nu te poți trezi cu adevărat decît în lumea în care te-ai născut. Este motivul pentru care nu suntem niciodată confuzi cînd ne culcăm, dar suntem întotdeauna atunci cînd ne trezim într-un pat care nu-i al nostru. Mai mult: ne-am născut într-o anumită lume, într-un anumit loc și pentru ca acel loc să se trezească odată cu noi, așa cum tot regatul se trezește odată cu Frumoasa adormită:
„Dar de îndată ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormită clipi din gene, deschise ochii şi-l privi cu drag. Coborâră apoi amândoi din turn şi, ca la un semn, împăratul şi împărăteasa se treziră şi ei şi tot atunci se treziră toţi curtenii. Se priveau unii pe alţii, miraţi, şi mai-mai că nu le venea să-şi creadă ochilor. Caii din curte se ridicară şi începură să-şi scuture coama; ogarii săriră sprinten în sus, dând vesel din coadă şi gudurându-se; hulubii de pe acoperiş scoaseră căpşoarele de sub aripi şi, rotindu-şi privirile în zare, îşi luară zborul spre câmpie; muştele începură să se mişte pe pereţi bâzâind întruna; focul din bucătărie se dezmorţi şi-şi înteţi vâlvătaia; mâncarea de pe plită porni să clocotească; friptura prinse iar să sfârâie; bucătarul trase o palmă zdravănă ucenicului său, care prinse să ţipe ca din gură de şarpe; iar slujnica se apucă de jumulit găina şi n-o mai lăsă din mână până nu-i smulse toate penele.”
Din fericire, față de frumoasa din basmul clasic noi avem un avantaj uimitor de care nu știm însă cum să ne folosim: Prințul care ne poate deștepta nu vine o dată la o mie sau o sută de ani. Nu este omul providențial, și cu siguranță nu este neamț. S-a născut în Betleem cu peste două mii de ani în urmă, a răbdat moartea pentru noi și a înviat pentru a locui cu noi în inimile noastre. Stă la ușă și bate. Nu poartă șapcă de baseball, dar pe frunte are urmele unei coroane de spini.
„În momentul în care [poporul] s-ar desmetici din beția lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor” observa bunul nostru ursitor Eminescu, („Icoane vechi și icoane nouă”, I. Actualitatea, 11 decembrie 1877 https://ro.wikisource.org/wiki/Icoane_vechi_%C8%99i_icoane_nou%C4%83). Demagogii vor domni întotdeauna în regatele cufundate în somnul adus de beția lor de cuvinte. De sărbătoarea noastră națională, demagogii vor vorbi mai mult despre România și mai puțin despre națiunea română, pe care o urăsc. Depinde de noi dacă vrem să ne trezim și să descoperim ce înseamnă adevărata odihnă, adevărata casă și adevărata nație română.
Sus cu dînsa!
