miercuri, 19 iulie 2023

Whodunit

 

Realitatea omului căzut este contrafactuală. Adevărul omului se află în povestea biblică: Creatorul îl plămădește pe om, apoi îi dăruiește viața pe care omul o ia în mîinile sale, și-o ia în stăpînire în ciuda faptului că Dumnezeu îl prevenise că acesta era singurul mod în care o putea pierde. Dumnezeu îi dăduse omului stăpînire doar peste „peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pămînt şi peste tot pămîntul” (Facerea 1, 28), dar nu i-a dat stăpînire și asupra omului, peste care nu putea stăpîni decît Dumnezeu. Stăpînirea omului de către om apare de-abia după Cădere (Facerea 3, 16) și reprezintă mai degrabă o parte a pedepselor provocate de aceasta.

 Omul devine muritor și slab, însă Dumnezeu îi promite că-l va salva dacă va primi cuvîntul viu al lui Dumnezeu. Dar pentru că și de data aceasta omul a luat darul lui Dumnezeu în propriile mîini, omul i-a stins cuvîntului puterea roditoare. De aceea îi ucide pe toți cei trimiși de Dumnezeu să adune roadele cuvîntului, încercînd să ucidă pînă și Cuvîntul însuși (Matei 21, 33-44). Și continuă să încerce să o facă chiar și după ce Cuvîntul a înviat și trăiește în mod tainic în credincioși. Din acest punct de vedere, povestea creștină este o poveste polițistă aparte, în care victima nici măcar nu bănuiește că este moartă (spiritual) și că, în majoritatea cazurilor, a participat la propria ei eliminare.

Există, desigur, și situația în care oamenii sunt lichidați spiritual tocmai de cei care ar fi trebuit să-i apere. Genocidul spiritual din România din ultimii douăzeci de ani a fost executat de elita ortodoxă cu acordul și susținerea ierarhiei ortodoxe și a profesorilor universitari de teologie ortodoxă. În tot acest timp, media ortodoxă, clerul, credincioșii, ierarhia, adică Biserica în ansamblul ei au pretins că nu există nici o crimă, nici un criminal, nici o motivație și nici o armă a crimei. Precum în cazul colegelor elevei de la seminarul ortodox din Baia Mare (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/cind-solidaritatea-nu-este-decit.html), toată lumea și-a acoperit ochii ca să nu vadă, recitînd în schimb povestea contrafactuală preferată în care suntem cu toții bine (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/06/toata-lumea-e-bine.html).