Conștiința identității personale se poate manifesta fie prin afirmarea ei firească (sau cu mîndrie gay-cosmopolită sau hetero-naționalistă în cazul identității sexuale), fie prin ascunderea ei printr-o atitudine discretă sau chiar prin declararea unei false identități, o atenție față de propria identitate care, trebuie spus, poate genera forme paranoice (precum cea întîlnită în cazul ortodocșilor obsedați de codul de bare, 5G etc.) opuse celor cauzate de mîndria întemeiată pe identitatea etnică, identitatea de gen sau opțiunea sexuală.
Identitatea se manifestă inclusiv în alegerile politice. Adăugată analizei demografice și celei politice, perspectiva socio-psiho-patologică a procesului electoral ne ajută să înțelegem mai bine nu doar așteptările manifestate de alegători, ci și cele ascunse în rezultatul votului. Astfel, mi se pare că alegerile recente ne-au arătat, cu expresia lui Doru Bușcu, nu doar „un popor care își cunoaște viitorul” (https://www.catavencii.ro/editorial/un-popor-care-isi-cunoaste-viitorul/), ci poate mai ales un popor care-și ascunde exact viitorul pe care și-l dorește în așteptarea unui consens general, așa cum s-a întîmplat în cazul devierilor sexuale, cînd normalizarea lor a făcut să iasă din dulap numeroși indivizi care nu doar că nu au fost acolo niciodată, dar nici măcar nu aveau un dulap. Din această perspectivă, identitatea personajului politic este importantă mai ales în măsura în care dezvăluie identitatea alegătorului, care poate fi bănuit de încercarea de falsificare a tabloului general și de manipulare a interpretării acțiunilor tot atît de mult ca partidele sau analiștii plătiți de candidați sau/și de Servicii.
Astfel, putem admite că voturile primite de AUR nu au fost aduse de valorile și principiile afirmate (vezi articolele 3 și 4 din statut la https://partidulaur.ro/statut/), ci de personalitatea lui George Simion, perceput de un număr semnificativ de români în continuitatea domnitorilor războinici patrioți (Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, peste care se suprapune inevitabil figura lui Ceaușescu, un conducător „rău, da’ bun” pentru cei care n-au înțeles nimic nici din perioada ceaușistă, nici din cea actuală), percepție speculată de liderul AUR cu un tupeu care ar trebui să producă indignarea oricărui om de bun simț – calitate care pare să le lipsească naționaliștilor și patrioților români care au asistat impasibili, dacă nu chiar emoționați, la desfigurarea marilor personalități istorice prin implicarea lor în campania electorală desfășurată de AUR. E de așteptat ca la următoarele campanii electorale ale AUR să fie aduse și personajele sfinte din Biblie sau din calendarul ortodox, de vreme ce „Oricine face propagandă electorală contra lui, până și în această zi, sfidând legea, buna cuviință și neutralitatea impusă de funcția obținută prin așezarea cu fundul pe Dealul Patriarhiei, este posedat de duhul lui antihrist” https://www.activenews.ro/stiri/Antihristul-de-la-Patriarhie-Vasile-Banescu-ne-spune-cu-cine-trebuie-sa-votam-189883. Să înțeleg că oricine nu este pentru AUR este împotriva lui Hristos?
Aceste impresii mă împiedică să împărtășesc convingerea potrivit căreia rezultatul slab înregistrat de AUR la recentele alegeri s-ar datora pe de o parte lipsei de program politic, iar pe de altă parte personalității toxice, sufocante a lui Simion (https://www.facebook.com/avocatElenaRadu/posts/pfbid02Sc5jropWnmiTfE6hf9ETbYF2KQYi3NhpjVqXYpwsvFPb4Eb2Hpy63qxrmTb4hdnLl). Dimpotrivă, un program acceptabil susținut însă de o personalitate ștearsă ar fi adus și mai puține voturi partidului AUR, după cum a demonstrat-o performanța realizată de Claudiu Târziu la localele din 2020, cînd a obținut un penibil 0,67% din voturile pentru Primăria Bucureștiului (mai precis, 4445 de voturi, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_locale_%C3%AEn_Bucure%C8%99ti,_2020). Consider așadar că voturile obținute de candidații AUR la diferitele alegeri au fost aduse de fiecare dată de Simion și că atunci cînd au votat la europarlamentare, susținătorii AUR au votat pentru Simionul din Terheș, din Piperea, din Neamțu (care se va obține probabil un loc de deputat la parlamentare) și mai ales pentru Simionul din ei înșiși, chiar dacă întotdeauna cu gîndul la Simionul suprem care este.
Bănuiesc că personalitatea candidatului primează nu doar în mediul lipsit de discernămînt și cultură politică, ci și în rîndurile segmentului educat. În condițiile în care profilul psihologic al românului de astăzi tinde spre asemănarea cu modelul Simion-Șoșoacă, procentul realizat de AUR mi se pare că reprezintă un eșec neașteptat, după cum victoria lui Nicușor Dan mi se pare una surprinzătoare și deosebit de încurajatoare, avînd în vedere că acum a primit aproape tot atîtea voturi ca în primul mandat. Faptul că în cel mai afectat oraș al țării de experimentele socio-antropologice încă mai există un număr constant de oameni pentru care onestitatea reprezintă o calitate mai degrabă decît un impediment mă face să sper că sfîrșitul (tot mai apropiat al) lumii nu îi va găsi în viață doar pe rinoceri.
Nu vreau să spun că, spre deosebire de alegătorii lui Nicușor Dan, electoratul PSD, PNL și al AUR este alcătuit doar din creaturi agresive. Mi se pare că cel puțin în privința PSD-PNL, o mare parte din electorat este constituită din oameni normali care votează inerțial. Cred însă că există și o parte care deși s-a recunoscut în AUR, a votat PSD sau PNL tocmai din acest motiv, și anume, de teamă că i s-ar putea vedea coarnele în condițiile în care încă mai sunt destui oameni retrași în dulap pentru intervalul necesar transformării lor. Dacă această observație este corectă, atunci viitorul politic al AUR va fi asigurat mai puțin de proiecte și intervenții raționale și mai mult de degradarea progresivă a societății, salutată și încurajată de platformele ortodoximii autohtone prin fiecare victorie a naționaliștilor din lume, în special din Europa și din SUA. Va urma probabil un război al rinocerilor, între cei de stînga și cei de dreapta, însă deznodămîntul lui va fi irelevant pentru prezența umană care va fi ajuns deja atît de nesemnificativă, încît nici măcar nu va mai fi necesar să se ascundă.
Demografia este
destin, într-adevăr. Însă acest destin nu depinde doar de natalitate, ci și de
patologiile care pot afecta nu atît natalitatea cît mai ales creșterea unui popor. Acest fapt
nu doar că este ignorat de pro-lifer-ii și homeschooler-ii ortodocși, ci este de-a
dreptul cultivat de unii prin îmbrățișarea naționalismului mistic și a unei
religiozități păgîne care ar putea restaura ființa neamului, iar de alții,
dimpotrivă, prin aspirația către modelul occidental superior al unei țări ca afară (în deceniul patru al secolului trecut, Germania satisfăcea ambele aspirații; în prezent lucrurile sunt însă mai complicate).
