Ultimul dintre cele nouă criterii prin care Wendell Berry evalua beneficiile noutății tehnologice este legat de impactul ei asupra relațiilor de familie și din cadrul comunității:
„9. Inovația tehnologică nu ar trebui să înlocuiască ori să afecteze nimic din lucrurile bune care există deja, printre care se numără familia și comunitatea” („9. It should not replace or disrupt anything good that already exists, and this includes family and community relationships” https://classes.matthewjbrown.net/teaching-files/philtech/berry-computer.pdf).
Însă după cum o demonstrează adeziunea entuziastă la revoluția digitală manifestată periodic în paginile cotidianului Patriarhiei, tocmai acest aspect pare ignorat de liderii ortodocși, după cum reiese și dintr-o intervenție mai recentă:
„Tema principală fiind totuși Inteligența Artificială, aceasta nu a fost „înfierată” așa cum prea ușor unii zeloți o fac, din vârful buzelor, fără a cunoaște amploarea sau beneficiile revoluției tehnologice căreia îi suntem contemporani. Iar unul dintre vorbitori chiar a formulat, cu realism și îndrăzneală, că nu ne putem opune valului AI, ci putem doar să‑l înțelegem și să‑i folosim capabilitățile. Mai mult, revoluția despre care vorbim nu va fi mâine, ci este deja aici. «Mâine», adică peste 10 ani, se estimează că aproximativ 900.000 de locuri de muncă (cu activități repetitive, rutiniere) vor fi înlocuite de programele și aplicațiile inteligenței artificiale. În schimb, alte noi locuri de muncă vor apărea, în jur de un miliard... Lumea se schimbă? Desigur, iar Biserica ar trebui acum, mai mult ca oricând, să nu mai privească atât în urmă, cât mai ales în viitor. Care a și început, sub ochii și sub degetele noastre febrile, scrollând și iarăși scrollând...” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/parlamentarii-ortodocsi-si-inteligenta-artificiala-198431.html).
Mi se pare că ultimele observații ale dlui Bucuroiu, dincolo de modul simplist-mercantil de a aborda problema, contrazic caracterul tradițional al ortodoxiei. În viziunea ortodoxă, trecutul nu este o simplă etapă cronologică depășită, ci reprezintă manifestarea Duhului Sfînt în viața Bisericii exprimată în mărturia sfinților. Acest lucru ar trebui să sporească importanța trecutului într-o lume care este nouă în sensul în care este opusă în mod fundamental și programatic celei vechi. Prin urmare, oricît de importantă ar fi problema locurilor de muncă, un creștin nu ar trebui să se raporteze la transformările sociale de orice fel, inclusiv la cele aduse de revoluția digitală, în primul rînd din perspectivă economică și politică. Dimpotrivă, creștinii ar trebui să fie capabili să vadă și să arate că medierea tehnologică transformă nu doar piața muncii și activitatea economică, ci afectează totodată în mod negativ atît comunicarea umană și relațiile dintre oameni, cît și înțelegerea, cunoașterea și sensibilitatea umană în general. Este ironic că atitudinile favorabile transformării digitale a vieții se bucuroiu de accesul la mijloacele clasice de comunicare (publicarea în presa tipărită, prezență fizică la întîlniri publice diverse) în ciuda faptului că sunt caracterizate în formă și substanță de idei „repetitive, rutiniere”, ca să folosesc termenii dlui Bucuroiu și mai ales periculoase asupra comunității umane prin implicațiile lor transumaniste, în timp ce apelurile la recuperarea unui mod omenesc de viață (pierdut deja de o generație la nivelul general al societății românești) trebuie să se mulțumească cu intervenții online.
Wendell Berry le cerea apostolilor pieței libere și ai globalismului să numească otrăvurile pe care le înghițeau în scopul de a-și prezenta convingător proiectul, care a sfîrșit de altfel prin a constrînge omenirea să le înghită la rîndul ei:
„1. How much poison are you willing
to eat for the success of the free
market and global trade? Please
name your preferred poisons.”
(https://reflections.yale.edu/article/money-and-morals-after-crash/questionnaire)
Nu cred că este vorba doar despre minciună, ipocrizie și lăcomie, ci și despre lucruri care au devenit otrăvitoare prin greșita lor întrebuințare, și anume prin subordonarea lor unor scopuri străine de împlinirea ființei umane. De la capacități și valori precum rațiunea, creativitatea, credința și libertatea, la instituții (școala, Biserica) la forme de organizare politică (democrația), orice poate fi și deseori chiar a fost transformat într-o otravă prin subordonarea lor dorinței de putere și de posesiune. Din păcate, scrollarea viitorului, care înlocuiește viziunea profetică exersată pînă nu demult de cugetul ortodox, ne împiedică să vedem și mai ales să ne amintim că avem tendința să ne folosim greșit de înzestrările și de realizările noastre deopotrivă. Nimic nu ne va mai putea împiedica așadar, dacă urmăm recomandările dlui Bucuroiu, să ne folosim greșit și de inteligență, mai ales atunci cînd este vorba despre una artificială.
Ispita este cu atît mai puternică cu cît promisiunile ei sunt mai mari. În cazul inteligenței artificiale, promisiunile sunt nelimitate și este normal ca șarpele să ne promită astăzi chiar din Biserică, după cum a făcut-o în trecut în grădina raiului, că nu vom muri, ci vom fi ca Dumnezeu.
