marți, 10 iunie 2025

Coarnele mîntuirii

 

Nici credința în Dumnezeu, nici umanismul (creștin ori secular) nu reprezintă un antidot la rinocerizare. Dintr-un creștinism deviant, precum noua ortodoxie românească, apar rinoceri tot atît de ușor cum au apărut din nazism și comunism, un fapt confirmat de altfel de ultima sută de ani din istoria României.

Omul care crede într-un Dumnezeu care îi convine se rinocerizează mai ușor decît omul care-L refuză pe Dumnezeu pentru că-l tulbură sau pentru că nu i se pare plauzibil. Dumnezeu ne convine atunci cînd ne spune ce ne convine: în esență, că suntem niște oameni buni și că lumea ar putea fi mai bună dacă ar fi mai mulți oameni ca noi.

Creștinii naționaliști, obișnuiți cu cornul care le-a crescut cu Dumnezeu înainte, sunt incapabili să vadă că nu sunt cu nimic diferiți de progresiștii care-și imaginează un Dumnezeu care oferă mîntuirea prin educație și progres. De fiecare dată cînd omul decide cum arată raiul și care este direcția spre el, în iad este inaugurat deja un oraș nou, inteligent, ultramodern.