Scopul sistemului este să-l desprindă de om de realitate. Pentru a putea realiza această desprindere, sistemul trebuie să creeze mai întîi o realitate alternativă, care pare întotdeauna mai bună, mai reală, mai adevărată decît realitatea propriu-zisă. Această realitate alternativă este în mod necesar dublă, conținîndu-și alternativa: comunismul și capitalismul, naționalismul și globalismul, etnolatria și societatea deschisă, Rusia și Occidentul, familia tradițională și familia progresistă, pro-life și pro-choice, normalitatea și libertatea, creștinismul și secularismul, libertatea de expresie și cenzura, moartea și viața. Sistemul prezintă aceste viziuni despre lume și viață ca și cum ar fi opuse pentru a le asigura validitatea (ca reacție anti-sistem sau ca apărare a ordinii bune) și pentru a consolida criteriile de identitate oferite. Mai precis, sistemul creează de fiecare dată bule duble, fiecare bulă fiind cu atît mai atrăgătoare cu cît pare să fie o anti-bulă, reușind totodată să convertească în bulă viziunile realiste așa cum a procedat cu viziunea creștină, pe care a transformat-o într-o dublă bulă-capcană care le face pe victime să creadă că viziunea pe care au ales-o, cea naționalist mistică sau cea pro-occidentală, le oferă șanse sporite de supraviețuire în fața totalitarismului secular, respectiv în fața celui teocrat.
După cum am mai arătat în alte comentarii despre natura bulei, eficiența ei depinde de caracterul ei total. Apelul la cenzură făcut în numele apărării democrației și libertății și apelul opus la libertatea de expresie văzută ca garanție a demnității umane sunt în egală măsură elemente de construcție a aceluiași perete al bulei, orientate în direcții opuse doar pentru a se închide la un moment dat, nu neapărat în punctul inițial din care au plecat. În acest sens, nu contează în ce măsură pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina au apărut și au fost întreținute în scopul extinderii bulei la nivel global. Important este că cele două urgii au fost folosite în primul rînd pentru a impune alegerea uneia dintre cele două bule (vaccinistă/antivaccinistă, pro-occidentalistă/anti-occidentalistă) și, în al doilea rînd, pentru a neutraliza prin irelevanță orice refuz al acestei alegeri.
Dacă descrierea mea este corectă, atunci speranța că se poate lupta împotriva sistemului fie din interior, fie din exterior este spulberată. În primul rînd, pentru că sistemul este nu doar interior bulei, ci și exterior ei, construind-o în același timp dinăuntru și din afară, ceea ce-i permite să supraviețuiască de fiecare dată cînd este nevoit să-și sacrifice una din bule pentru a o consolida pe cea opusă. În al doilea rînd, deoarece orice captiv al bulei va identifica denunțarea bulei ca pe o agresiune la adresa realității. Contrar convingerii generale, sistemul nu este în primul rînd determinat de autorități, ci de mulțimea celor care îi aparțin și față de care, în mod necesar, autoritățile sunt reprezentate de indivizi inferiori fie prin caracter moral și inteligență, fie prin voință, curaj și hotărîre, situație care sporește atașamentul față de bulă prin nemulțumirea cauzată de limitele celor aleși să o reprezinte. Această mulțime va susține întotdeauna bula și, implicit, sistemul, pentru că este conștientă de dependența ei de reperele identitare, de viziunea despre realitate și de sentimentul de a aparține comunității de oameni superiori prin cunoașterea și puterea oferite de bula proprie. Evident, așa cum eroii anti-sistem sunt, de regulă fără să știe, complicii lui, tot astfel victimele sistemului sunt apărătorii lui cei mai fideli.
În fine, în al treilea rînd, nu doar șansele de a învinge sistemul sunt nule, ci și libertatea față de sistem este tot mai puțin probabilă deoarece sistemul are capacitatea de a converti orice reacție naturală de recunoaștere și identificare a bulei dacă nu într-o nouă bulă, atunci cel puțin într-o stare de receptivitate față de una din bulele existente deja, folosind cu abilitate pe de o parte incapacitatea individului de a-și păstra și exersa atenția, iar, pe de alta, nevoia sa naturală de ceilalți, cu atît mai intensificată cu cît amploarea și profunzimea solitudinii au ajuns demult la un stadiu fără precedent în istorie. Cu cît este mai cuprinzător, cu atît sistemul are mai puțină nevoie de forță, folosind în favoarea sa deopotrivă virtuțile omului și corupția lui morală, precum și relația fragilă a omului cu realitatea pînă într-acolo încît omul a ajuns să gîndească ca un sistem chiar și atunci cînd contestă sistemul în numele realității.
