O populație care dispune de resurse economice proprii și de o cultură conservatoare comună va reprezenta întotdeauna o problemă pentru liderii distructivi. Stabilitatea economică și morală a românilor a constituit așadar principala problemă a celor care au capturat statul român din 1947 pînă astăzi. Comuniștii au încercat să fluidifice ordinea românească prin fragmentarea cauzată de o industrializare patologică și de o naționalizare sistematică (desproprietărire, colectivizare) și prin etica socialistă, însă mentalitatea de chiriaș și concepția socialistă despre lume au rămas străine de majoritatea românilor, care au continuat să aibă un raport personal între ei și cu lumea pînă în anii ’90. Conștiința personală a început să fie înăbușită însă la scurt timp după 1990 prin acțiunea intelectualilor de dreapta, care au identificat fraudulos ordinea personală cu cea privată cu ajutorul clericilor educați sau doar șmecheri, un joc complet ignorat de clericii bine intenționați, dar sever limitați intelectual, în timp ce stabilitatea economică a fost compromisă prin politici premeditate de sărăcire a populației (industria creditelor, aplicarea taxelor și impozitelor neproporționale cu venitul, reducerea pieței muncii odată cu întemeierea unei economii centrată pe consum, distrugerea educației și sănătății publice).
Astăzi, pentru mai mult de jumătate de populație, supraviețuirea fizică și accesul la un sens în viață depind exclusiv de decizia politică mediată cultural de mașinăria media controlată total de palierul politic, astfel încît acest segment va fi nevoit să suporte orice experiment social ori medical și chiar să fie dispus să moară pe fronturi mai apropiate sau mai îndepărtate, dar de fiecare dată în același război care a fost dus de la bun început împotriva lui.
