Ne petrecem cea mai mare parte a vieții făcînd mizerie și doar puțin timp pentru a face curat. Bineînțeles că nu reușim niciodată să facem curat, chiar dacă ne-am petrece întreaga viață încercînd să ne curățim: mizeria din noi depășește oricum posibilitățile noastre de curățire. Pe lîngă asta, din cauza îndepărtării noastre de Dumnezeu, reușim să facem mizerie chiar și atunci cînd facem curat.