Deși intelectualii de dreapta/conservatori/naționaliști pretind că gîndesc în acord cu tradiția clasică, în realitate aceștia acționează împotriva ei, împiedicîndu-și victimele să dobîndească maturitatea gîndirii demonstrată prin responsabilitate și discernămînt. De pildă, potrivit criteriilor eticii clasice, votul pentru Călin Georgescu a fost la fel de iresponsabil și de lipsit de discernămînt precum votul pro-european, însă intelectualii naționaliști din România îl consideră legitim moral doar pentru că a reprezentat alegerea poporului și extrag din anularea lui atît dovada acestei legitimități, cît și dovada ilegitimității grupului opus.
Intelectualii populiști de dreapta și de stînga acționează în același mod și cu același scop precum intelectualii globaliști de dreapta și de stînga, cu diferența că monopolul asupra virtuților cardinale (spiritul de prevedere, dreptatea, curajul și stăpînirea de sine) și asupra celor teologice (credința, nădejdea și iubirea) este rezervat de populiști „poporului”/„neamului” (sau clasei muncitoare și minorităților, în cazul populiștilor de stînga), în timp ce globaliștii consideră că acest monopol îi aparține societății civile (care include minoritățile pentru globaliștii de stînga, minorități îmbogățite recent prin categoria mamelor/femeilor infanticide precum Lindsay Clancy). Scopul acestor intelectuali angajați în împiedicarea creșterii omului este de a-i face pe oameni să creadă că pot dobîndi responsabilitate și discernămînt prin simpla afiliere la oricare dintre grupurile care pretind că dețin aceste două atribute de bază al conștiinței morale în virtutea unor elemente de simplă identificare formală: blugii sau costumul popular, spitalul sau catedrala, laptopul/smartphone-ul sau Crucea/icoana, Vestul sau Neamul.
Arhiepiscopul Fulton Sheen, a cărui canonizare este anunțată pentru 24 septembrie, observa că omul poate fi liber economic nu doar în măsura în care este plătit, ci și în măsura în care poate decide asupra activității sale și are un drept de proprietate asupra mijloacelor de producție („New Slavery”, https://www.cesj.org/wp-content/uploads/2014/12/Sheen_NewSlavery.pdf). Însă dacă sclavia economică este posibilă nu doar prin violență ori prin nașterea în această condiție, ci și în măsura în care omul acceptă siguranța economică renunțînd la responsabilitățile lui, după cum observa inimosul predicator catolic, atunci lucrul acesta este valabil și în privința libertății spirituale. De aceea concluzia sa mi se pare că ar trebui discutată din această perspectivă spirituală cu atît mai mult cu cît Sheen vede o legătură directă între cele două planuri, economic și spiritual, în sensul în care grija materială permite și demonstrează manifestarea celei spirituale: „The danger of the slave state disappears in ratio to the number of people who own property and admit its attendant responsibilities under God. They can call their souls their own because they own and administer something other than their souls. Thus, they are free.”
Poate că aceasta este o concluzie periculoasă pentru comunism, însă mi se pare că este poate chiar mai periculoasă pentru creștinism, fiind favorabilă mai mult capitalismului monopolist criticat sever în text de Fulton Sheen. Grija pentru suflet este favorizată sau asigurată de grija pentru altceva decît sufletul doar în cazul în care acest altceva este Dumnezeu și aproapele, mai puțin de grija pentru proprietate sau pentru mijloacele de producție. Sensul responsabilității spirituale este de fapt opus, grija pentru suflet în relație cu Dumnezeu prelungindu-se în grija pentru toți oamenii și pentru întreaga creație, inclusiv pentru bunurile deținute.
Nu se poate spune despre bogatul căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 15-21) că nu se achita de responsabilitățile lui față de proprietate sau că nu avea grijă de sufletul său. Bogatul avea grijă de sufletul lui și, cu toate acestea, pilda evanghelică îl numește nebun, aphrōn, om fără minte. În ciuda libertății lui exterioare, bogatul își robise sufletul, închizîndu-l în hambarul nou chiar dinainte de a-l fi construit. Bogatul își pierde sufletul pentru că-l așază într-un loc impropriu sufletului, în cămările materiale sau spirituale ale autosuficienței, unde rodirea și creșterea sunt imposibile deși sunt promise de administratorii de dreapta și de stînga ai hambarelor de virtuți. Bogatul devenise nebun prin renunțarea la virtutea de bază, înțelepciunea practică, phronēsis, care avea să fie pusă în spiritualitatea creștină la baza atenției, vegherii și ocrotirii. Prevederea păstrează mintea curată așa cum stăpînirea de sine (cumpătarea sau moderația, sōphrosynē) păstrează curățenia trupului, fortifică voința și păzește mintea de ispita hybrisului, care amenință pe orice om în special în urma dobîndirii rapide a puterii, banilor sau succesului într-o anumită formă. Omul culturii clasice ar fi înțeles morala pildei mai ușor decît creștinii care intonează astăzi versetul „Bogații au sărăcit și au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 10) fără să acorde atenție naturii acestui bine: dacă toată bogăția noastră are nevoie de spații de depozitare, inclusiv virtuale, atunci trebuie să ne așteptăm ca sufletele să ne fie scoase din aceste anticamere ale iadului și duse în locul potrivit stării lor de cădere.
De fapt, virtuțile sunt separate de adevăratul bine pentru a deveni înmagazinabile pentru a fi apoi administrate de gestionarii de suflete. Un astfel de bine falsificat i-a cuprins sufletul bogatului nebun și l-a înnebunit și mai tare. Nebunul este înnebunit nu doar de viciu, ci și de virtuți, precum, de pildă, de virtuțile de hambar. Cunoscuta observație a lui Chesterton este confirmată de scopurile și programul de viață ale omului de astăzi cu atît mai mult cu cît acesta este mai dedicat uneia dintre pozițiile ideologice dominante: „Lumea modernă este plină de vechile virtuți creștine, care au luat-o razna. Au luat-o razna pentru că au fost izolate una de alta și fiecare rătăcește de una singură.” (G. K. Chesterton, Ortodoxia: o filozofie personală, Humanitas, 2008, p. 35, vezi pasajul pe larg în original la https://www.ccel.org/ccel/chesterton/orthodoxy.vi.html). Adevărul desprins de milă, iubirea de adevăr, binele de adevăr și adevărul de bine, fiecare cale fiind adevărată și fiecare adevăr fiind relativ la modul de viață care ne convine: aceasta este propunerea lumii, iar ea este preluată și adaptată în funcție de raportul dintre cerere și ofertă de liderii de grupuri seculare sau religioase (precum BOR), globaliste sau naționaliste. Preocuparea creștinismului din trecut de a integra viziunea moralei clasice în ordinea creștină determinată de statutul și lucrarea lui Hristos în calitate de Cale, Adevăr și Viață (vezi la Ierotheos de Nafpaktos, Pedagogia lui Dumnezeu, Sophia, 2021, p. 17-19) este complet anulată în România prin contribuția clerului din noua BOR și a intelectualilor care reduc creștinismul fie la o cale spre civilizația superioară din viitor sau la cea din trecut, fie la un sistem psihoterapeutic.
Cine nu caută adevăratul bine pierde tot binele. Iar pentru a putea căuta adevăratul bine trebuie să fim capabili să-l urmăm. Această capacitate de urmare a binelui este asigurată de virtuțile cardinale, în timp ce recunoașterea lui ca persoană, nu doar ca valoare morală fundamentală, este asigurată de virtuțile teologice. Călăuzele rătăcirii pretind în schimb că există un hambar inepuizabil de virtuți, imediat accesibil, iar dubla asigurare că oricine are încredere în ei este scutit de efortul moral și intelectual al exersării virtuților și totodată că accesul le este rezervat doar celor care gîndesc la fel ca acești îndrumători face ca aceste cuști de suflete să arate ca niște tezaure irezistibile de virtuți.
Sufletul îi era în siguranță, considera bogatul: nu mai trebuia să vegheze și să fie atent la ce se întîmpla în afara lui. Nici măcar nu mai putea vedea că era deja scos din sine, din fire. Nebunia, aphrōn, îl împiedica pe bogat să vadă că de fapt tocmai în acest loc atît de sigur, în noile hambare, sufletul îi era cel mai expus, fiind scos în afara lui, desprins de condițiile vieții și adus într-un loc mortal. Vegherea, atenția, supravegherea presupuse de virtutea prevederii sunt indispensabile în spiritualitatea creștină tocmai pentru că sufletul își poate părăsi cu atît ușurință locul său, pentru că poate ieși din sine, ieșindu-și astfel din fire. Sufletul se pierde pe sine cînd își pierde locul, ajungînd într-un hambar material ori spiritual înainte de a fi dus în iad.
Într-o cultură clasică ori într-una creștină, succesul pe cît de rapid, pe atît de inexplicabil al lui Călin Georgescu ar fi fost privit cu prudență, așa cum ar fi fost privită orice noutate promițătoare de care nu a mai auzit nimeni. Dincolo de faptul că implicarea PNL în favoarea lui Georgescu în alegerile prezidențiale din 2024 în vederea eliminării unor candidați incomozi a fost demonstrată încă din decembrie 2024 (https://snoop.ro/anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-o-campanie-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok/, vezi și la https://snoop.ro/campania-pnl-de-pe-tiktok-ajunsa-sa-l-sustina-pe-georgescu-a-fost-ideea-lui-rares-bogdan-am-stiut-dar-de-online-nu-m-am-ocupat-eu/), încrederea cu care Georgescu a fost susținut de-atunci pînă în prezent în ciuda afirmațiilor mistico-poetice pe care le face cu pretenția că exprimă adevăruri empirice incontestabile confirmă atît imaturitatea și iresponsabilitatea electoratului naționalist/suveranist, cît și lipsa de scrupule a lui Georgescu și a dreptei naționaliste care nu doar abuzează de lipsa de minte a oamenilor pe care pretind că-i iubesc, dar identifică nebunia (aphrōn) acestor oameni cu manifestarea virtuților clasice exact în timp ce fac apologia educației clasice. Fiind lipsite de pre-vedere, victimele acestor escroci nu pot pricepe însă că zîmbetul încrezător al lui Georgescu și postările nebunești ale călăuzitorilor naționaliști nu le vor putea ajuta să rămînă în hambarul virtuților neamului chiar dacă Dumnezeu are rezervat acolo un raft special.
