Cine nu mai așteaptă nimic de la viață, așteaptă totul de la moarte. Cînd ne-am desprins de început, sfîrșitul ne pare salvator și este salvator doar în măsura în care este separat de început și dincolo de posibilitatea începutului. Este un sfîrșit care anulează începutul și care ne salvează de început. Dimpotrivă, începutul este acum cel care ne amenință. Nădejdea învierii este înlocuită de nădejdea neființei, teama de sfîrșit cu teama de început.
Obsesia modernă pentru progres și înnoire este doar un mod de a grăbi venirea sfîrșitului. Cultura morții își produce propria ei formă de speranță, manifestată ca deznădejde, cinism și exploatare, iar abuzurile generate de cultura morții sunt tot atîtea mijloace de convertire globală la religia sfîrșitului.
