Sfîrșitul continuu

 

Cînd „dincolo” și „după” au dispărut, cînd sfîrșitul este doar sfîrșit, întîmplărilor banale li se atribuie proporții apocaliptice, de la avertizările meteo care anunță fiecare ploaie drept „ploaia secolului” la zgîrieturile copiilor mici și mari (adică adulții infantilizați). În ordinea sfîrșitului, fiecare contact cu realitatea, adică cu lumea din afara bulei proprii, este traumatizant sau cel puțin obositor din cauza neclarității în privința sfîrșitului: omul sfîrșit așteaptă sfîrșitul lucrurilor, evenimentul salvator care-i va aduce liniștea.

Așa se explică de ce, pe de altă parte, spectrul unei catastrofe planetare nu mai îngrijorează cu adevărat pe nimeni, o astfel de posibilitate fiind tratată fără teamă de majoritatea și cu speranță de unii care își ascund tot mai greu dezamăgirea după fiecare sfîrșit ratat sau doar parțial. Omul începutului nu spunea „am mai trecut prin greutăți și n-am murit” pentru că era un optimist incorigibil, ci pentru că înțelesese că orice sfîrșit este doar o încercare și o pregătire pentru început. Cînd omul sfîrșitului spune același lucru, dezamăgirea i se citește pe față și în intonația ușor interogativă. În observația omului începutului, nuanța era „... și tot n-am murit!”; în cazul omului sfîșitului, nuanța implicită este „... și n-am murit încă?” 

 

Despre gîndirea biblică

 

Un vechi și constant corespondent m-a întrebat recent dacă inteligența artificială (IA) nu contrazice Biblia, aducînd o noutate radicală pe care Biblia nu a anticipat-o. De fapt, ceea ce mie mi se pare a fi de o noutate relativă nu este apariția gîndirii artificiale la mașină, ci la om. Dincolo de faptul că IA urmează modelul gîndirii umane, „gîndind” așa cum ar gîndi un om (sau mai degrabă versiunea lui sărăcită reprezentată de omul modern), nefiind așadar o nouă gîndire, diferită de cea umană și produsă de un subiect non-uman, gîndirea nebiblică și în general gîndirea modernă au fost însă anticipate de Biblie, și anume în pasajele care descriu nebunia în sens biblic: nebunul este cel care are o gîndire artificială, în sensul că și-a făcut-o singur, cu mîna lui, ca să zic așa.

Dar întrucît corespondentul meu este convins totuși că cel puțin un autor biblic s-a pripit cînd a afirmat că nu e nimic nou sub soare, iar observația mea (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2026/04/gindul-de-zi-312.html) i se pare nesatisfăcătoare, revin asupra subiectului în speranța că cel puțin unii dintre cititorii întîmplători ai blogului meu convinși de limitele Bibliei și ale gîndirii biblice vor reuși să vadă că este vorba despre o diferență de perspectivă care permite de fapt o mai mare cuprindere a realității tocmai prin refuzul de a limita realitatea la cele „de sub soare”.

Întrucît în lumea Bibliei noutatea în sens propriu îi aparține doar lui Dumnezeu și lucrărilor Lui, gîndirea biblică ne face atenți că majoritatea lucrurile „de sub soare” pot fi considerate noi doar într-un mod impropriu. Biblia ne îndeamnă și ne ajută să distingem între noutatea omenească și cea dumnezeiască. Noutatea omenească este trecătoare și sfîrșește în moarte atunci cînd nu aduce moartea, cum se-ntîmplă adeseori: temperatura atinsă de o bombă nucleară în momentul exploziei este de patru ori mai mare decît cea din centrul Soarelui, dar asta nu o transformă într-o noutate în raport cu ordinea creată decît în măsura în care nebunia și păcatul sunt forme de noutate. Însă nebunia a fost normalizată și stabilizată de spiritul modern cu ajutorul unor religii artificiale precum psihanaliza, sincretismul New Age și noua ortodoxie din România.

 Noutatea omenească este nouă doar în raport cu trecutul și mai ales față de noutatea veșnică a lui Dumnezeu, așa cum soarele de astăzi este nou față de soarele de ieri, dar el este deja vechi față de soarele de mîine și ceva mort față de cerul nou  inaugurat odată cu sfîrșitul lumii. În schimb, noutatea dumnezeiască este nouă și față de viitor, este vindecătoare și aducătoare de viață. Noutatea omenească are aceeași substanță cu toate lucrurile „de sub soare”, fiind astfel un lucru la fel de comun ca oricare altul. Orice noutate „de sub soare” este deja sortită învechirii. Dar ceea ce este nou cu adevărat ține de un alt soare, de Cel Care, după ce-a făcut soarele și tot universul fizic și spiritual, S-a făcut om, S-a lăsat răstignit și a înviat.

 

Gîndul de zi (312)

 

Pentru cei care aleg să trăiască numai sub soare (Ecclesiastul 1, 9), orice noutate poartă în sine sămînța uitării. În loc să-i înnoiască, noutățile produse de oamenii de sub soare îi consumă, golindu-i de substanță și, de fapt, de propria lor noutate, pe măsură ce se bucură de ele.