Omul tradițional modern

 

Evoluția și revoluția sunt procese moderne, menite să asigure stabilitatea ordinii moderne. Ele aduc schimbare doar acolo unde există structuri și predispoziții premoderne, precum în familie și în Biserică. Primul proces revoluționar vizibil din România a fost Mișcarea Legionară, urmat de experimentul comunist iar apoi de tot ce s-a întîmplat în România după 1990 începînd cu Fenomenul Piața Universității.

Cu ajutorul celor două tipuri de procese, modernitatea a desființat ordinea tradițională, înlocuind omul tradițional premodern cu cel modern reușind chiar să creeze un om tradițional modern, și anume revoluționarul orientat spre evoluția interioară.

 

Despre viziunea revoluționară (8): limba revoluționară

 

Spiritul revoluționar creează situații neprevăzute. Capacitatea revoluționară de a pune lumea în situații neprevăzute presupune capacitatea de a aduce limba în situații nefirești. Am întîlnit recent într-un articol de promovare a unei pensiuni termeni precum „owneriță” pentru gazdă și „mindset” pentru atitudinea necesară transformării unui container într-un spațiu de locuit de mici dimensiuni, numit, previzibil, „tiny house”. La rîndul ei, această recomandare era încadrată în categoria „tips&tricks”.

Revoluția creează o nouă lume, care aduce un mod nou de a fi în lume. Ordinea revoluționară este una nouă prin faptul că schimbă natura lucrurilor: natura omului, natura limbii, natura locuirii. Ea începe printr-o vastă acțiune de dislocare, posibilă prin transformarea limbii într-un instrument al dislocării, al evacuării omului din limba sa maternă și din casa limbii sale. Pentru ca omul să se simtă acasă într-o tiny world, el trebuie să dobîndească mindsetul revoluționar care urmărește înlocuirea unei case cu un container și reducerea locuirii la o formă de relaxare asigurată de apa caldă și de un mediu natural. 

 

Ion Iliescu, Occidentul și românii

 

Iliescu a aplicat toate reformele cerute de Occident în vederea transformării României dintr-un satelit al Rusiei într-unul al Vestului. El a fost ales, sprijinit și iertat în avans de Occident pentru că era singurul lider care, în virtutea încrederii populare de care se bucura, putea pune în aplicare proiectul european fără a fi contestat; totodată, era singurul lider care își putea permite – pentru că i se permitea de centrele occidentale de putere – să elimine prin violență eventualele contestări. În plus, Occidentul a preferat ca distrugerea economiei și conștiinței naționale să fie realizată cu mîinile unui lider perceput (în mod fals) de stînga, astfel încît originea occidentală a României de astăzi să rămînă ascunsă, iar inocența Vestului asigurată.

De altfel, ideologia de stînga are aceeași rădăcină occidentală ca și cea de dreapta, fapt confirmat într-un mod tragicomic de majoritatea pro-occidentală din România, care tinde să recupereze viziunea politică a stîngii radicale, anarho-teroristă, răspîndită în Europa sfîrșitului secolului 19 și începutului secolului 20. Iliescu însuși își declara cu cîțiva ani în urmă crezul său umanist secular, reprezentativ pentru credința societății românești de astăzi: „Nu cred în Dumnezeu, eu cred în forța omului” (https://www.impact.ro/ion-iliescu-iisus-a-fost-un-rebel-567056.html). Pe această credință este întemeiată Europa modernă, mai precis de la Renaștere încoace, iar UE reprezintă în același timp rodul acestei credințe, cît și valorificarea ei accelerată. Fără această credință nu ar fi fost posibile nici mineriadele, și nici (dez)integrarea euro-atlantică a României, al cărei scop a fost asimilarea poporului român, prin transformarea lui, într-o societate civilă pan-occidentală.

 

 

 

Iliescu este omul care a făcut toate acestea posibile. Din acest motiv, populația pro-occidentală din România ar trebui să-i fie recunoscătoare, în primul rînd pentru că Iliescu i-a deschis calea europeană, care putea avansa doar în măsura în care distrugea calea națională. În același timp, poporul simplu ar trebui să-l urască, pentru că Iliescu este cel care i-a distrus fundația așa cum Ceaușescu îi demolase bisericile. Faptul că lucrurile stau exact invers, cu poporul care-l prețuiește (acuzînd în mod greșit Occidentul, care nu a făcut decît să ofere echipamentul și utilajele necesare demolării naționale, adică experții autohtoni școliți în Vest) și cu segmentul intelectual și clasa de mijloc urîndu-l, nu face decît să demonstreze măsura tragică a confuziei în care a ajuns populația românească de astăzi.