Are you watching closely?

“Are you watching closely? Every magic trick consists of three parts, or acts. The first part is called ‘the pledge.’ The magician shows you something ordinary. A deck of cards, a bird or a man. He shows you this object. Perhaps he asks you to inspect it, to see that it is indeed real, unaltered, normal. But, of course, it probably isn't.

The second act is called ‘the turn.’ The magician takes the ordinary something and makes it do something extraordinary. Now you're looking for the secret, but you won't find it, because, of course, you're not really looking. You don't really want to know. You want to be... fooled. But you wouldn't clap yet, because making something disappear isn't enough. You have to bring it back. That's why every magic trick has a third act. The hardest part. The part we call...  ‘the prestige.’” (The Prestige, http://www.imdb.com/title/tt0482571/)

Nu am văzut filmul lui Radu Gabrea, Călătoria lui Gruber (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83l%C4%83toria_lui_Gruber_%28film%29). După cum nu am văzut nici filmul lui Radu Jude, Aferim! Aşa că, la fel ca cei doi regizori, nici eu nu am de unde să ştiu în ce măsură sunt adevărate, adică reprezentative, aceste două poveşti. Le ştiu după lucrurile pe care le-am citit despre ele, adică tot aşa cum îi ştiu şi Gabrea pe Gruber şi Jude pe Constandin.

Dintre cei care le-au văzut, unii le consideră filme istorice; alţii haloimăsuri. Poate că sunt şi una, şi alta. Sau poate că nu sunt decât acte de magie, magic tricks.

Păi, cum ar spune Zadic Armeanul, ce-oi şti io şiretenia, dacă filmele astea umblă cu niscai marafeturi? De-o fi vreun tertip, asta e, ciubucul lor. 

Poate că ar trebui să ne bucurăm că, cel puţin în materie de rasism, românii nu-s deloc altfel. Când e vorba să fie nemernici, românii-s de belea, la fel ca toate celelalte popoare. Halal să le fie! Mai bine să visăm tot la Englitera, împreună cu Ioan Geograful.

Alţi comentatori pun Aferim! în legătură cu 12 Years a Slave (http://www.hollywoodreporter.com/review/aferim-berlin-review-772508) sau cu Django Unchained (http://filme.metropotam.ro/cronici-de-filme/cronica-de-film-aferim-sclav-intr-o-romanie-care-nu-s-a-schimbat-prea-mult-art0599356142/, în mod nejustificat însă potrivit lui Andrei Grozo, http://agenda.liternet.ro/articol/19412/Andrei-Gorzo/Aferim-si-westernul.html). În ce măsură aceste comparaţii fac dreptate sau nu filmului lui Jude este secundar; mai important mi se pare că filme de acest gen, care îi descriu pe români în mod defavorabil, sunt privite, receptate printr-o grilă de lectură, o cheie de interpretare determinate deja de magicienii care ne-au prezentat, în spectacole minuţios pregătite, diverse fecale pe post de radiografii ale sufletului românesc. În filme precum Aferim!, spectatorii nu mai pot vedea cerul din cauza ochelarilor 3D, a lentilei care le-a fost grefată pentru a-i face să creadă că, de fapt, cerul este un cur.

Poate că diferenţa dintre robia ţiganilor şi cea a românilor – din 1947 până în 2015, interval care s-ar putea regăsi într-un titlu minimalist de film de genul „42+26 ani” –  este precum cea dintre „cut!” şi „ches!” [1] : prima se rezolvă pe platou, la filmare. Cealaltă în laborator, la editare. Atunci când nu se rezolvă direct pe scenă, în cadrul prestigioaselor numere („prestidigitaţie” are aceeaşi rădăcină cu „prestigiu”) oferite în cadrul unor emisiuni de tipul Înapoi la argument sau spectacole precum Conferinţele Microsoft.

[Update, 13:42]:

Cele trei acte ale numărului de magie în care audienţa vrea să creadă când vede Aferim! sunt, în ordine: 1. Lume, lume, iată românul obişnuit! Veniţi mai aproape, pipăiţi-l. 2. Hopla! A dispărut, nu este cel care credeaţi dumneavoastră. 3. Oh, iată-l, dar era chiar aici! Nu, nu este nici sclav, nici stăpân de sclavi, ci vânător de sclavi, cea mai respingătoare categorie de oameni. 
La capătul unei funii lungi de şaizeci şi opt de ani, românul nu poate aspira nici măcar la mila rezervată robului şi este chiar mai vrednic de dispreţ decât stăpânul de sclavi.
Nu spun că ăsta este mesajul filmului, ci doar că asta o spune, cu neascunsă satisfacţie, o mare parte dintre cei care l-au văzut. Trucul a reuşit, şi asta pentru că a fost unul bun dar şi pentru că a fost exersat îndelung dinainte. 
Ţiganii au fost dezrobiţi, însă românii sunt mai strâns legaţi acum ca niciodată. Chiar dacă este foarte probabil ca filmul lui Jude să fie unul cinstit, el serveşte de minune celor care vor să ca ţiganii să-şi amintească că au fost robi şi ca românii să uite că sunt liberi. Dar cine să-şi dorească aşa ceva? Poate cei care vor ca adevăraţii vânători de oameni şi stăpâni de sclavi, cei de astăzi, să rămână nevăzuţi? Asta, da magie!

Notă:

[1] Ches = interj. - (Înv.) Taie! Exclamaţie care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osândit