Cumpana. O viziune ortodoxa: Calul de dar nu se caută la dinți. Omul, da

miercuri, 24 februarie 2016

Calul de dar nu se caută la dinți. Omul, da

Dinții sunt importanți în viața de zi cu zi, dar devin cu atît mai necesari cînd se pune problema supraviețuirii. De pildă, atît stînga, cît și dreapta au dinți puternici: „Ca și la alegerile pentru președinte, HotNews și Antena 3 au împărțit țara în tineri frumoși, deștepți și cu dinți și bătrâni proști fără dinți în gură.” (http://www.catavencii.ro/libertatea-presei-de-a-lacrima-pe-retetele-unor-pensionari/)

Dinții stîngii sînt chiar mai puternici: nici nu ne putem închipui cît de tare e carnea de bătrîn prost fără dinți în gură. Dreapta în schimb, mai delicată, se mulțumește să-i scuipe pe bătrîni, mai ales că și-a rezervat trufandalele, tinerii frumoși. Care se simt atît de onorați de alegere încît se asigură de cîteva ori pe zi, în fața oglinzii, dar mai ales pe HotNews, că au rămași tineri și cu toți dinții în gură.
Nu poți să nu le dai dreptate: cine-ar vrea să fie mîncat de stînga? Asta ar fi ceva nedemn. Un lucru nesănătos.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).