(în amintirea părintelui Ghelasie
Gheorghe)
Ne-am strîns în jurul unei fierturi isihaste
(o parte ceață, o parte aghiazmă,
o parte noapte și una zîmbet de avvă);
tăcerea ne este la îndemînă aici,
putem turna în ea tot ce voim și tot ce nu voim să spunem,
tot ce voim și tot ce nu voim să auzim.
În chilie, liniștea se ridică din ceștile tăcerii ca un duh
care ne judecă cu vorba în timp ce ne spune din ochi:
„All will be well and all will be well and every kind of thing shall be
well”
Dar cînd lumea ne-a întrebat apoi:
„Cum e? Cum a fost?”
O pauză stînjenitoare ne-a strîns de gît
cu puterea vieții lăsată deoparte;
În lume tăcerea este dureroasă,
respirația te sufocă
și chiar dacă aici oglinda încă se mai aburește,
liniștea rămîne clară.
În zadar am astupat ascunzătoarea liniștii
cu vorbe iscusite,
degeaba am tot gustat apoi din savoarea altor licori alese:
liniștea ne-a hăituit neîntrerupt,
de parcă am mai fi putut vorbi tăcînd,
de parcă am mai fi putut încă asculta
lucruri de care nimeni nu a mai auzit
vreodată.
