vineri, 16 octombrie 2026

Totul este în regulă: salvatorii sunt printre noi!

 

Era miezul nopții cînd mai multe persoane respectabile din zona respectabilă a celui mai respectabil vapor din lume au ieșit din cabine dorind să știe care era motivul agitației neobișnuite care nu le lăsa să doarmă. Aflînd că vasul tocmai fusese grav avariat în urma ciocnirii cu un aisberg și că exista riscul unei scufundări iminente, prima reacție a persoanele respectabile a fost de anulare a urmărilor impactului prin replica magică proprie persoanelor respectabile din toate locurile și epocile: „Vă înșelați. În cabina mea nu s-a schimbat nimic. La mine totul este în regulă.” Dacă toată lumea ar fi ascultat de ele și s-ar fi întors la cabine, Titanicul ar fi navigat și astăzi. S-a dovedit însă că pasagerii nu erau la fel de respectabili ca salvatorii lor și acesta este de altfel motivul principal pentru care, în opinia persoanelor respectabile, cei mai mulți dintre acești pasageri au murit. 

Indiferent de natura catastrofei de care aude, persoana respectabilă va încerca să repare lucrurile afirmînd simplu că la ea nu este așa. Îi spui că ordinea normală a lucrurilor este pe punctul de a fi pierdută? Persoana respectabilă te asigură că pe continentul ei sau în țara ei sau în orașul ei sau în cartierul ei sau pe strada ei sau în blocul ei sau pe scara blocului ei sau în apartamentul ei sau cel puțin în camera ei totul este în regulă. Îi spui că școala publică este iremediabil avariată? Te asigură că la școala ei sau în clasa copilului ei totul este în regulă. Îi spui că nimeni nu mai citește nimic demn de mintea omenească? Te contrazice, informîndu-te că tocmai a citit un text respectabil care demonstrează că totul este în regulă. Îi spui că sistemul public de sănătate este pe punctul de a eșua? Îți va atrage atenția că generalizarea negativă ratează lucrurile bune: există foarte mulți medici profesioniști și de caracter, secții de spital care funcționează normal etc. Dacă observi că alimentele din supermarket sunt otrăvitoare, îți spune că vina este a ta, pentru că nu-ți crești singur fructele, legumele și animalele sau pentru că nu cumperi de la țăranii din satul ei, așa cum face orice om respectabil. Persoana respectabilă nu-ți va împărtăși impresia despre degradarea comunicării, ci te va asigura că are dialoguri tot mai substanțiale cu alte persoane la fel de realiste ca ea. Dacă ești curios în privința conținutului acestor dialoguri, vei afla că acesta se reduce la observații pozitive despre confortul cabinei, soliditatea vasului și frumusețea călătoriei.

Cu toate acestea, nici una dintre persoanele respectabile nu rămîne în cabină odată ce vasul începe să se scufunde. Nu le vei găsi niciodată pe lista victimelor. La adăpostul întunericului și al momentelor de panică, nimeni nu le vede cum reușesc să se bage în fața copiilor și mamelor care așteaptă la rînd în dreptul bărcilor de salvare și nimeni nu le aude cum insistă ca bărcile să fie lăsate la apă imediat ce s-au urcat în ele, chiar dacă sunt doar pe jumătate pline. Odată ajunsă în siguranță, persoana respectabilă va declara indignată: „Puteau fi salvați mai mulți oameni. În barca mea era loc destul. În barca mea totul era în regulă”.