Omului premodern îi plăcea un lucru în măsura în care era frumos. Dimpotrivă, pentru modern ceva este frumos în măsura în care îi place. Această logică modernă explică nu doar urîțenia omului de astăzi, urîțenie amplificată de minciuna și răutatea pe care le cultivă cînd pretinde că poate determina, pe lîngă frumos, și adevărul și binele, ci și hotărîrea lui de a considera frumoase lucrurile respingătoare, murdare, pervertite, inutile, derizorii, josnice și otrăvite precum și efortul său de anulare a lucrurilor întregi, bune, curate, firești, ordonate și cinstite care determinau pentru omul de ieri frumosul.
