Cît de periculos este pericolul rusesc?

 

De cel puțin zece ani și în special în ultimii patru suntem asigurați în primul rînd că orice rău care ni se întîmplă, ni s-a întîmplat ori ni s-ar putea întîmpla este doar din cauza rușilor și, în al doilea rînd, că indiferent de gravitatea răului, suntem în siguranță. Garanția de siguranță ne este oferită exact de autoritățile care nu au putut împiedica detonarea alegerilor prezidențiale din 2024 și apariția și explozia dronelor de la Galați și Constanța din prezent (merită semnalată asemănarea la nivel de mod de operare dintre cazul Călin Georgescu și drona din Portul Constanța în privința felului în care controlul asupra dronei Georgescu a fost pierdut în cursul primului tur, precum și în legătură cu detonarea surprinzătoare a lui Georgescu în urma unei avertizări tardive emisă de operatorii lui).

Acum, poate că autoritățile statului vor să ne spună de fapt că suntem în siguranță doar în ce-i privește pe ruși (de la care vine oricum tot răul), nu și în privința pericolelor, poate mai mari, care le pot fi atribuite, indiferent de originea lor. Mai precis, în timp ce Rusia nu are nici un interes să escaladeze războiul prin extinderea lui, este foarte plauzibil ca această extindere să fie în schimb singura carte de care a dispus Ucraina chiar de la început. Pe cont propriu, Ucraina ar fi capitulat de mult, dar într-o alianță occidentală realizată concret pe cîmpul de luptă, Ucraina și-ar limita sigur pierderile și, cine știe, ar putea chiar să învingă. Totuși, în condițiile în care, spre deosebire de polonezi, românii preferă să le facă rușilor urări de sănătate de la distanță, nu între patru ochi, reprezentanții statului român nu pot decît să spere că ucrainenii vor fi destul de rezonabili pentru a se mulțumi cu cît au primit pînă acum în plan economic și militar de la noi și că vor reuși să scoată de la UE ceea ce au pierdut de la americani și altfel decît prin amenințarea cu escaladarea prin operațiuni de tip false flag față de care nimeni nu poate fi în siguranță – mai ales că vin direct de la ruși.   

 

Ideologia paneuronistă și victimele ei

 

Mass-media bruxelleză din România descrie Crimeea ca „teritoriu ucrainean anexat de Rusia”. Descrierea nu este întru totul corectă, deoarece anexarea s-a făcut în urma unui referendum care foarte probabil ar fi reușit și dacă nu ar fi fost organizat în modul barbar caracteristic Moscovei. În schimb, nordul Bucovinei nu este descris conform faptelor, drept „teritoriu românesc anexat de Rusia și cedat Ucrainei”, deși populația românească din nordul Bucovinei supusă rusificării iar apoi ucrainizării forțate nu a dispus nici un moment de posibilitatea alegerii, care i-a fost oferită, fie și formal, populației din Crimeea. Românii din Ucraina nu au de ales decît între a rămîne și a pleca și poate că ar veni în România dacă aceasta nu le-ar oferi chiar mai puține șanse decît Ucraina. Cel mai probabil, există mai multă și mai curată conștiință românească în locul lor tot mai restrîns și mai amenințat decît în întreaga Românie. 

Nu este curios că românii din teritoriul românesc stăpînit de Ucraina au fost complet abandonați de statul român, deși aceștia iubesc România chiar mai mult decît majoritatea cetățenilor români, în timp ce statul român îi susține pe cetățenii din Republica Moldova în ciuda faptului că pentru aceștia România nu reprezintă decît calea ocolită pentru unirea cu UE (https://www.romania-insider.com/moldova-romania-union-plan-eu-accession-june-2026), adevărata lor patrie? I-ar mai fi interesat pe cetățenii din Republica Moldova unificarea cu România dacă aceasta nu ar fi fost membră a Uniunii Europene? 

Dacă ar fi rămas în continuare sub ocupație rusească, cu siguranță românii din nordul Bucovinei s-ar fi bucurat de atenția, grija și responsabilitatea pe care UE știe să le ofere cetățenilor europeni care au de suferit din cauza Rusiei și a oricui pune în discuție paneuronismul salvator.  

  

În ce măsură este explozia dronei din Portul Constanța o consecință directă a agresiunii rusești în Ucraina?

 

Indiferent dacă incidentele cu drona de la Galați și cu dronele de la Constanța sunt accidentale sau intenționate (vezi observațiile pertinente ale lui Alexandru Racu de pe contul său de Facebook), ele ne anunță că războiul continuă și riscul României de a fi afectată sau chiar direct antrenată în el (de vreme ce am fost atacați direct de ruși!) este tot mai mare. Intenția UE de a refuza protecția bărbaților ucraineni care continuă să se sustragă recrutării fugind în țările din UE (https://hotnews.ro/ue-pregateste-o-masura-contra-barbatilor-care-fug-din-ucraina-razboiul-trebuie-purtat-si-castigat-2264568) ne pregătește nu doar pentru continuarea războiului, ci mai ales pentru o eventuală escaladarea a lui nu atît prin recursul la arme mai distructive, cît prin simpla extindere a conflictului. Merită să ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de măsură este luată în perspectiva aplicării ei și în cazul bărbaților români încorporabili și recrutabili.

Chiar dacă întotdeauna apar variabile determinate de cauze și intenții necunoscute, modelul lui Friederich Glasl de escaladare a conflictului (https://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Glasl%27s_model_of_conflict_escalation) este util mai ales dacă admitem că primul nivel, cel al lui win-win, nu este complet abandonat, ci păstrat cel puțin de una din părți și în cel următor, al lui win-lose. Se poate cîștiga chiar și atunci cînd sunt evitate pierderi mult mai mari. Din păcate, încă de la începutul conflictului, Ucrainei i-a fost refuzată abordarea de tip win-win atît de Occident, cît și de grupările naționaliste din interior. Sigur, ca stat agresor, credibilitatea Rusiei și legitimitatea pretențiilor statului rus asupra teritoriilor ucrainene disputate au fost moral vorbind anulate, însă realitatea este că Putin a fost dispus în tot acest timp să ofere explicații și garanții în timp ce partea ucraineană a escaladat constant conflictul, refuzînd orice discuție. Contrar logicii care-i cere părții mai slabe să caute dialogul, Ucraina nu doar că a respins nivelul lui win-win, ci a abordat de la început poziția lui win-lose în contextul în care rușii erau încă în stadiul anterior (al lui win-win, motiv pentru care invadarea Ucrainei a fost denumită „operațiune specială” și a avut un aspect militar mai puțin pronunțat), pentru a trece între timp la stadiul final al lui lose-lose, obligînd Rusia să „escaladeze”, renunțînd astfel la nivelul lui win-win și trecînd la rîndul ei la stadiul următor, dar fiind, chiar și în această nouă situație, cu un stadiu în urma Ucrainei.

Prin urmare, von der Leyen are dreptate doar parțial cînd atribuie Rusiei responsabilitatea pentru explozia dronei de la Constanța (https://hotnews.ro/mesajul-sefei-comisiei-europene-dupa-explozia-dronei-din-portul-constanta-o-consecinta-directa-2265030). Sigur, dacă rușii nu ar fi atacat Ucraina, România nu ar fi fost tot mai expusă și tot mai afectată de consecințele războiului. Dar la fel de adevărat este că dacă UE, Marea Britanie și SUA i-ar fi permis Ucrainei să negocieze cu Rusia la începutul conflictului, el nu ar fi continuat. Întrucît escaladarea războiului prin hotărîrea de a-l continua cu orice preț este cauzată de presiunea occidentală asupra Ucrainei, nivelul afectării României este determinat direct de poziția adoptată de Ucraina în modelul lui Glasl. Dacă lucrurile stau așa, atunci în cazul implicării militare directe, România va fi obligată să adopte la rîndul ei exact poziția radicală a Ucrainei, ajutînd-o nu neapărat să cîștige, cît să continue un război în care UE cîștigă proporțional cu pierderile Rusiei.

Problema este că întrucît Rusia își poate permite să piardă foarte mult, noi nu vom avea nicio șansă. Rusia își poate permite să piardă foarte mult de cînd a înțeles că, potrivit termenilor și condițiilor occidentale, ea oricum nu mai înseamnă nimic sau trebuie să ajungă în această situație. Dacă tot e să piardă totul, atunci rușii poate că sunt tentați să prefere să piardă în felul lor. Dar tocmai aici ar greși, pentru că le-ar oferi adversarilor lor exact ce și-au propus chiar de la început.