Mass-media bruxelleză din România descrie Crimeea ca „teritoriu ucrainean anexat de Rusia”. Descrierea nu este întru totul corectă, deoarece anexarea s-a făcut în urma unui referendum care foarte probabil ar fi reușit și dacă nu ar fi fost organizat în modul barbar caracteristic Moscovei. În schimb, nordul Bucovinei nu este descris conform faptelor, drept „teritoriu românesc anexat de Rusia și cedat Ucrainei”, deși populația românească din nordul Bucovinei supusă rusificării iar apoi ucrainizării forțate nu a dispus nici un moment de posibilitatea alegerii, care i-a fost oferită, fie și formal, populației din Crimeea. Românii din Ucraina nu au de ales decît între a rămîne și a pleca și poate că ar veni în România dacă aceasta nu le-ar oferi chiar mai puține șanse decît Ucraina. Cel mai probabil, există mai multă și mai curată conștiință românească în locul lor tot mai restrîns și mai amenințat decît în întreaga Românie.
Nu este curios că românii din teritoriul românesc stăpînit de Ucraina au fost complet abandonați de statul român, deși aceștia iubesc România chiar mai mult decît majoritatea cetățenilor români, în timp ce statul român îi susține pe cetățenii din Republica Moldova în ciuda faptului că pentru aceștia România nu reprezintă decît calea ocolită pentru unirea cu UE (https://www.romania-insider.com/moldova-romania-union-plan-eu-accession-june-2026), adevărata lor patrie? I-ar mai fi interesat pe cetățenii din Republica Moldova unificarea cu România dacă aceasta nu ar fi fost membră a Uniunii Europene?
Dacă ar fi rămas în continuare sub ocupație rusească, cu siguranță românii din nordul Bucovinei s-ar fi bucurat de atenția, grija și responsabilitatea pe care UE știe să le ofere cetățenilor europeni care au de suferit din cauza Rusiei și a oricui pune în discuție paneuronismul salvator.
