Indiferent dacă incidentele cu drona de la Galați și cu dronele de la Constanța sunt accidentale sau intenționate (vezi observațiile pertinente ale lui Alexandru Racu de pe contul său de Facebook), ele ne anunță că războiul continuă și riscul României de a fi afectată sau chiar direct antrenată în el (de vreme ce am fost atacați direct de ruși!) este tot mai mare. Intenția UE de a refuza protecția bărbaților ucraineni care continuă să se sustragă recrutării fugind în țările din UE (https://hotnews.ro/ue-pregateste-o-masura-contra-barbatilor-care-fug-din-ucraina-razboiul-trebuie-purtat-si-castigat-2264568) ne pregătește nu doar pentru continuarea războiului, ci mai ales pentru o eventuală escaladarea a lui nu atît prin recursul la arme mai distructive, cît prin simpla extindere a conflictului. Merită să ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de măsură este luată în perspectiva aplicării ei și în cazul bărbaților români încorporabili și recrutabili.
Chiar dacă întotdeauna apar variabile determinate de cauze și intenții necunoscute, modelul lui Friederich Glasl de escaladare a conflictului (https://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Glasl%27s_model_of_conflict_escalation) este util mai ales dacă admitem că primul nivel, cel al lui win-win, nu este complet abandonat, ci păstrat cel puțin de una din părți și în cel următor, al lui win-lose. Se poate cîștiga chiar și atunci cînd sunt evitate pierderi mult mai mari. Din păcate, încă de la începutul conflictului, Ucrainei i-a fost refuzată abordarea de tip win-win atît de Occident, cît și de grupările naționaliste din interior. Sigur, ca stat agresor, credibilitatea Rusiei și legitimitatea pretențiilor statului rus asupra teritoriilor ucrainene disputate au fost moral vorbind anulate, însă realitatea este că Putin a fost dispus în tot acest timp să ofere explicații și garanții în timp ce partea ucraineană a escaladat constant conflictul, refuzînd orice discuție. Contrar logicii care-i cere părții mai slabe să caute dialogul, Ucraina nu doar că a respins nivelul lui win-win, ci a abordat de la început poziția lui win-lose în contextul în care rușii erau încă în stadiul anterior (al lui win-win, motiv pentru care invadarea Ucrainei a fost denumită „operațiune specială” și a avut un aspect militar mai puțin pronunțat), pentru a trece între timp la stadiul final al lui lose-lose, obligînd Rusia să „escaladeze”, renunțînd astfel la nivelul lui win-win și trecînd la rîndul ei la stadiul următor, dar fiind, chiar și în această nouă situație, cu un stadiu în urma Ucrainei.
Prin urmare, von der Leyen are dreptate doar parțial cînd atribuie Rusiei responsabilitatea pentru explozia dronei de la Constanța (https://hotnews.ro/mesajul-sefei-comisiei-europene-dupa-explozia-dronei-din-portul-constanta-o-consecinta-directa-2265030). Sigur, dacă rușii nu ar fi atacat Ucraina, România nu ar fi fost tot mai expusă și tot mai afectată de consecințele războiului. Dar la fel de adevărat este că dacă UE, Marea Britanie și SUA i-ar fi permis Ucrainei să negocieze cu Rusia la începutul conflictului, el nu ar fi continuat. Întrucît escaladarea războiului prin hotărîrea de a-l continua cu orice preț este cauzată de presiunea occidentală asupra Ucrainei, nivelul afectării României este determinat direct de poziția adoptată de Ucraina în modelul lui Glasl. Dacă lucrurile stau așa, atunci în cazul implicării militare directe, România va fi obligată să adopte la rîndul ei exact poziția radicală a Ucrainei, ajutînd-o nu neapărat să cîștige, cît să continue un război în care UE cîștigă proporțional cu pierderile Rusiei.
Problema este că întrucît Rusia își poate permite să piardă foarte mult, noi nu vom avea nicio șansă. Rusia își poate permite să piardă foarte mult de cînd a înțeles că, potrivit termenilor și condițiilor occidentale, ea oricum nu mai înseamnă nimic sau trebuie să ajungă în această situație. Dacă tot e să piardă totul, atunci rușii poate că sunt tentați să prefere să piardă în felul lor. Dar tocmai aici ar greși, pentru că le-ar oferi adversarilor lor exact ce și-au propus chiar de la început.
