marți, 5 august 2025

Gîndul de zi (251)

 

Sunt trei feluri de oameni: zburătorii (intelectualii), tîrîtorii (victimele consensuale ale consumerismului și adepții vieții fără orizont) și mergătorii. Mergătorii sunt o minoritate pe cale de dispariție, cu atît mai mult cu cît sunt considerați de zburători un exemplu prost (pentru că mergătorii ar putea zbura și ei, dar nu vor), în timp ce tîrîtorii îi văd ca pe o amenințare, nu atît pentru că se tem că ar putea fi călcați de mergători, ci pentru că aceștia le-ar putea propune să se ridice.     

 

luni, 4 august 2025

Gîndul de zi (250)

 

Pentru naționalistul mistic, orice bun român care nu este în primul rînd un român absolut nu este decît un român de nimic.

 

vineri, 1 august 2025

Gîndul de zi (249)

 

Unii români consideră că salvarea vine la de la Europa, alții de la Neamul absolut iar alții de la ei înșiși. Noii Biserici Ortodoxe Române (NBOR) îi revine meritul împăcării adepților acestor credințe atît de diferite, asigurîndu-i că sunt cu toții creștini în esență.