Lord, make me
fast and accurate
Benjamin Martin în filmul The Patriot
Departe să mă ofenseze, remarca
potrivit căreia aş fi devenit un fel de bodyguard al lui M. Platon [1] mă bucură şi îi mulţumesc dlui Codrescu
pentru prilejul pe care mi-l oferă de a mai adăuga ceva despre creştinism şi
legionarism. Îi mulţumesc pentru încrederea cu care mă lasă în plata Domnului
şi îi mărturisesc că, la rîndul meu, l-aş lăsa în plata Domnului dacă aş fi
încredinţat că e pregătit pentru asta.
Acum, revenind la subiect, dacă
observaţia cu bodyguardul mă bucură este în primul rînd pentru că ea confirmă comparaţia
mea cu povestea din filmul Man on Fire
pe care o sugeram prin moto-ul unui eseu anterior. [2] Filmul tratează industria răpirilor de persoane din Mexic; asemenea
legionarilor, şi răpitorii din film sînt creştini. Avînd în vedere
complicitatea poliţiei mexicane, filmul proiectează totodată o lumină
interesantă şi asupra complicităţii dintre legionari şi putere, precum cea din
epocă dintre legionari şi Antonescu sau cea de astăzi dintre o anumită grupare
filolegionară şi FCD. Pe de alta parte, de vreme ce ţine de natura
bodyguardului să devină vizibil de-abia în momentul petrecerii agresiunii,
vizibilitatea mea nu spune nimic altceva decît că asist la o acţiune de răpire.
Pe care încerc să o dezvălui acolo unde s-a petrecut, să o împiedic acolo unde
tocmai se desfăşoară. Răpire nu a unui om anume, desigur (şi cu atît mai puţin
a lui M. Platon, lucru pe care nu cred că s-ar mai încumeta să-l mai încerce
cineva după tentativele eşuate lamentabil ale elitei), [3] ci a unor oameni iniţial curaţi sufleteşte. Problema e că
victimele dezvoltă complicate ataşamente psihologice faţă de agresori, care fac
şi mai dificilă orice încercare de a le ajuta. Nu poţi elibera pe cineva
devenit părtaş la propria sa răpire. O dovedeşte viaţa Maicii Mihaela (http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html).
Observ cu această ocazie nu doar că „tradiţia ezoterică a ML, a tradiţiei
adevărate, accesibile doar iniţiaţilor” pe care o anunţam într-un text anterior
[4] e bine şi prosperă, dar ea pare
să fie tot atît de veche precum Mişcarea Legionară însăşi. [5] E veche, deci adevărată.
Acuma, problema într-un caz de
răpire este dacă plăteşti sau nu. Unii, mai precis răpitorii şi acoliţii lor,
spun să plătim pînă nu moare victima. Eu zic că victima e deja moartă. Şi că
preţul, chiar dacă victima ar mai fi fost în viaţă, este prea mare. Preţul este
transformarea Bisericii într-o peşteră de tîlhari.
Ce de făcut atunci? Sînt multe de
făcut. În primul rînd, putem mări
miza, ca în filmul Ransom (1996), amintindu-le şi victimelor, şi
agresorilor că păşesc deja pe sîngele lui Hristos. Totodată, trebuie să
încercăm să-i împiedicăm pe răpitori să mai răpească. Unii ar putea de pildă să
meargă în cuiburi, adică în peşteri, ca în filmul The 13th Warrior (titlul iniţial, Eaters of the Dead, sugestiv mai ales în ce
priveşte cazul de faţă) şi să le ia idolul, sursa puterii lor. Dar
pentru asta trebuie mai întîi identificat idolul. În acelaşi timp, trebuie
aduse trupurile (respectiv amintirea) victimelor în Biserică, adică acolo unde
amintirea poate deveni veşnică pomenire.
Nu mă motivează decît mirosul de
sînge, scandalul, e de părere domnul Iulian Capsali. [6] Depinde de sîngele cui e vorba, aş preciza; de pildă, nu ştiu
ce om ar putea sta deoparte cînd sîngele este al fiicei amanetate, de chiar
tatăl ei, cartelurilor mafiote. Şi tocmai de aceea nu vreau scandal, cum greşit
speră domnul Capsali. Vreau dreptate.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
NOTE:
[2] http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/consideratii-de-prisos-despre-o-tema.html
[3] De altfel, este interesant că dl. Codrescu se apropie de imaginea pe
care mi-o atribuia dl. Hurduzeu, care mă numeşte hitman-ul lui M. Platon. http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/12/catre-fedoplaton.html
Dincolo de faptul că M. Platon ar fi mai degrabă incomodat decît ajutat de un
bodyguard sau de un hitman (M. Platon se descurcă mai ales pentru că e de
şcoală veche, „e vechi, domnule!”, nu „se dă” vechi), preferinţa dlor Codrescu
şi Hurduzeu pentru acest tip (marţial) de metaforă are un adevăr în ea: şi eu,
şi M. Platon reacţionăm violent în cazuri de răpire. În rest, ar putea fi
îmbucurător faptul că domnii Codrescu şi Hurduzeu redescoperă cu regularitate
„lucrurile care-i unesc” dacă această unire s-ar solda cu mai puţine victime.
Vezi în această privinţă următorul comentariu de pe blogul lui Alexandru Racu:
„Tarziu ii acuza pe Fedorovici, Racu si Platon de cardasie cu Voiculescu, dar
camaradul Codrescu il da ca exemplu de atitudine pozitiva fata de legionarism
pe Ovidiu Hurduzeu. Intamplator, Hogea, om de baza al lui Voiculescu, e sef pe
la o publicatie care ii ia interviu lui Hurduzeu aici: http://www.business-point.ro/news/images/articles/bp57.pdf
Acelasi Hogea, implicat in scandaluri antisemite, apropiat de Vadim si de Becali inainte de a deveni omul lui Voiculescu, e si un infocat admirator al lui Ionel Mota: http://vladhogea.wordpress.com/2010/06/07/restituiri-ion-mota-cranii-de-lemn-1933. Am inteles. Cine se aseamana se aduna.” (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/13/postmodernism-in-camasa-verde/#comment-138 )
Acelasi Hogea, implicat in scandaluri antisemite, apropiat de Vadim si de Becali inainte de a deveni omul lui Voiculescu, e si un infocat admirator al lui Ionel Mota: http://vladhogea.wordpress.com/2010/06/07/restituiri-ion-mota-cranii-de-lemn-1933. Am inteles. Cine se aseamana se aduna.” (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/13/postmodernism-in-camasa-verde/#comment-138 )
[4] http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/legionarism-societate-civila-crestinism.html
[5] Testamentul este „transmis oral şi atestat de mai multe camarade de
suferinţă din temniţa Ciucului”. http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html