„Dorinţa experţilor de a reforma învăţământul în termenii intereselor corporate de azi ne dă o imagine vie, i-mediată, a ceea ce va deveni România produsă de un sistem de învăţământ lipsit de amploarea axiologică, temporală şi disciplinară pe care o cere antrenamentul pentru apărarea intereselor naţionale pe termen lung, de care vorbea Papacostea. O Românie a boşimanilor travestiţi în elită care vor continua să trăiască de azi pe mâine, din cules, vânătoare şi pescuit. De suflete.” (M. Platon, „Şcoala independenţei naţionale”, Cotidianul, 8 martie 2016, http://www.cotidianul.ro/scoala-independentei-nationale-277475/).
La mult timp după ce guvernul federal a încetat să mai plătească pentru scalpul de indian (cel de copil era mult mai ieftin, fapt care poate că a salvat vieţile unora dintre ei), albii sudişti care luau parte la linşarea reuşită a cîte unui negru obişnuiau să ducă acasă, ca trofeu, cîte un deget, vreo ureche sau chiar nasul victimei. Liderii probabil că se-ntorceau cu cîte o mînă întreagă! Dar şi din acest punct de vedere România îi este superioară Americii, nu doar la viteza de internet: la noi, lăsîndu-i deoparte pe eventualii deţinători privaţi de moaşte, o bucată dintr-un om nu înseamnă mare lucru. Chiar şi scheletele din dulap, oricît de impresionante la prima vedere, pun, de la un anumit număr încolo, serioase probleme de depozitare. Spre deosebire de sufletele oamenilor, care încap toate pe fila unui carneţel Moleskine. O sumă, un număr, un cod. Nu poţi construi o închisoare cît o ţară, dar poţi închide o întreagă populaţie în spatele codului de bare.
În România îţi dovedeşti apartenenţa la elită în măsura în care ajungi să intermediezi traficul cu oameni întregi, mai ales atunci cînd din aceştia nu a mai rămas decît nişte suflete moarte, precum în romanul lui Gogol. Iar pentru că natura sufletului e simplă, pentru a-l dibui şi păstra în simplitatea lui originară, necontaminată de cunoaştere, e nevoie de o metodologie specială, bazată pe simplificare. Lecturile obligatorii, exersarea memoriei, studiul istoriei sunt, din această perspectivă, sacii de nisip care împiedică înălţarea sufletului spre cerul idioţeniei la care omul nu ajunge în mod normal decît în condiţii vitrege de viaţă sau la capătul unei vieţi lungi, afectată de grave maladii neuro-psihice. Dar prin efectele ei, operaţiunea de simplificare devine de fapt una de căsăpire, de ciopîrţire a materiei de studiu.
Ce rost are să construieşti o reţea de mall-uri dacă nimeni nu-şi petrece acolo tot timpul liber? Ce rost are să construieşti o reţea de lagăre cîtă vreme deţinuţii plănuiesc să evadeze? Pentru că istoria reprezintă cea mai gravă ameninţare pentru orice univers distopic, ea este primul dintre reperele indispensabile vieţii libere care trebuie eliminate din educaţie.
Ştim că educatorii de astăzi nu sunt decît aceiaşi „barbari de tirani” dintotdeauna pentru că urmăresc acelaşi lucru: adîncirea noastră în „somnul cel de moarte”. Şi pentru ca somnul să ne fie cît mai adînc, ne vor scuti de cunoaşterea acelor „măreţe umbre” din trecut care ne-ar putea ajuta să ne trezim, ba chiar să ne deşteptăm. Aşa cum arată M. Platon în articolul citat la început, reforma propusă de actualul ministru al Educaţiei nu este chiar nouă, ci are deja o istorie de aproape o sută de ani. Dar se aplică atît de greu pentru că oamenii nu se nasc morţi decît foarte rar şi de fiecare dată în mod tragic. De regulă, oamenii se nasc vii. Actualii reformatori ai învăţămîntului vor, în frunte cu ministrul Curaj, să corecteze această tendinţă. Pentru că vînătoarea de suflete este mai bogată cînd ai de-a face cu suflete moarte, oamenii vii trebuie transformaţi în nişte umbre şterse al căror profil să nu permită tresărirea nici unei recunoaşteri.
