Recent, Gabriel Liiceanu vorbea despre reînviere
ca despre o „purtare la nesfîrșit în memoria celor care te-au integrat” [1]
Lui
Mircea Cărtărescu, Facebook-ul i-a salvat viața [2]. Alți membri ai acestei familii spirituale vînd freshul de portocale ca
mijloc de transformare personală. [3]
Este interesant că oamenii care-și revendică mai
mult sau mai puțin direct Păltinișul ca școală de formare spirituală nutresc
sentimente atît de neromânești ale ființei. Asta poate pentru că, în realitate,
nu Păltinișul este locul unde au crescut părinții fondatori ai dreptei
românești de astăzi: în definitiv, între Păltiniș și Rășinari nu sînt decît
douăzeci de kilometri, apropiere care le permitea tinerilor discipoli ai lui
Noica să tragă o fugă între două seminarii de filozofie greacă pentru a face o
miuță, fie și imaginară, cu cranii pe Coasta Boacii.
Drumul dintre cele două locuri emblematice îi
ajută în continuare pe novici să dea jos, odată cu kilogramele în plus, și
sentimentul românesc al ființei, mai ales că este atît de împovărător:
„...umoarea irascibilă, orgoliile şi ranchiunile
ireductibile, spiritul de gaşcă şi grupurile de influenţă, taclalele de cafenea
şi bîrfele impenitente, polemicile arzătoare şi campaniile de discreditare.
Tocmai aceste trăsături creează un cîmp psihologic a cărui intensitate
defineşte atmosfera culturală a lumii de aici. Şi tot ele ne dau specificul
cultural.” (http://www.romlit.ro/sentimentul_paraguayan_al_fiinei)
După douăzeci și șase de ani de sentiment
paraguayan al ființei, poți înțelege disperarea celor care, împiedicîndu-se de
rădăcini românești tot mai adînci, își revin fie în camera de gardă a Facebook-ului,
unde oricine poate fi orice nimic dorește, fie în contemplarea umbrelor din
peștera ideilor, fie într-un energizant din fructe băut într-o pauză de squash.
Cum să nu-ți fie milă de elita grabnic vărsătorie
de sîngele Mioriței, cînd vezi că oița năzdrăvană nu întîrzie niciodată să reînvie?
Ar putea învia și ei, o dată cu ea, dacă ar putea da viață la ceva, după cum
tîlcuia Noica puterea prefixului „în”:
„Prefixul în- se răsfrînge fie asupra
lucrurilor, fie asupra fiinţei proprii: în-cremenesc, în-mărmuresc.
Aşa e şi cu trupul întreg şi cu viaţa lui: în-viu ceva, dau viaţă
(vivific: in-vivere), dar pînă la urmă, înviu, înviez eu.”
(Constantin Noica, „Despre ctitoriile
prefixului în”, în Rostirea
filosofică românească, Ed.
Ştiinţifică, 1970, online la http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis040noica.htm)
Măcar
dacă elevii lui Noica ar fi preferat să se încetească cu drepții și
aleșii altora. Mă tem însă că se încetesc doar între ei, purtîndu-se
și integrîndu-se reciproc. Tot mai puțini, se pare. La urma urmei, cîți paraguayeni pot fi în România?
În cadrul stagiunii de marţi seara de la Ateneu,
violonista Iulia Ghindă şi pianista Ioana Ionescu au interpretat un program
integral George Enescu (http://www.romania-muzical.ro/stire/laureai-ai-concursului-mihail-jora-in-stagiunea-de-mari-seara/1410181/49/5).
La întrebarea „Ce presupune să interpretezi Enescu?”, muzicienele au răspuns:
„Un suflet românesc... ar fi calitatea cea mai de
preț. Măcar pentru sonatele cu influență popular românească... Cunoștințele
despre folclor nu cred că ajung. Trebuie un pic de trăire românească.” (http://www.romania-muzical.ro/articol/audio-stagiunea-de-marti-seara-31-mai-2016/1411201/16/2)
Note:
[1] (vezi afirmația dlui Liiceanu și un
comentariu instructiv aici https://alexandruracu.wordpress.com/2016/05/23/religia-domnului-gabriel-liiceanu/).
[2] „Acum doi ani eram atît de deprimat că-mi venea să scot
pistolul. Și tot cultura era de vină. Fiindcă n-am luat pastile în viața mea,
m-am gîndit să încerc cu Facebook-ul, față de care fusesem foarte sceptic pînă
atunci. Și culmea e că a mers! În două săptămîni eram fresh de
portocale.” http://www.catavencii.ro/mircea-cartarescu-cine-a-mai-fost-vreodata-silit-sa-ia-un-premiu/).
[3] http://www.alternet.org/personal-health/how-herbalifes-gospel-health-and-wealth-fuels-billion-dollar-deception?akid=14263.2554763.yqdgJk&rd=1&src=newsletter1056516&t=6,
sau https://mihailneamtu.org/carti-2/).
