„Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci, mai degrabă, osîndiți-le pe față.” Efeseni 5, 11
Într-un mesaj adresat în urmă cu două zile participanților la „No Paura Day” („Ziua Fără Frică”) organizată în Turin, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò a subliniat natura spirituală a actualului totalitarism medical, semnalînd complicitatea tuturor autorităților, seculare și religioase, la justificarea sporirii controlului populației și a înăspririi restricțiilor sub pretextul campaniei împotriva pandemiei: „Conducători politici, magistrați, forțe de poliție, medici și oameni de știință, oficiali publici și privați, jurnaliști, dar și episcopi și preoți și liderii Vaticanului înșiși: în fiecare parte a lumii, toți urmează același scenariu, sub o singură conducere.” (https://www.lifesitenews.com/news/the-pandemic-is-being-used-to-bring-about-the-great-reset-vigano-to-anti-pass-protesters-in-italy/).
Dar forța acestui război dus împotriva omului și împotriva lui Hristos nu a venit din neant: suficiența, indiferența, lașitatea creștinilor au încurajat puterile întunericului, făcîndu-le să creadă nu doar că nu vor întîmpina nici o împotrivire, ci că vor găsi aliați chiar printre creștinii care s-au complăcut în confundarea iubirii lui Dumnezeu cu toleranța față de păcat, a credinței în Dumnezeu cu acceptarea pluralismului și a nădejdii creștine cu mitul progresului:
„Trebuie să recunoaștem că, dacă am ajuns la acest punct, este în mare parte din cauza propriei noastre infidelități, pentru că le-am permis altora să decidă în locul lui Dumnezeu ce este bine și ce nu, pentru că am permis, în numele toleranței, uciderea copii în pântece, uciderea bolnavilor și a persoanelor în vârstă, degenerarea moralității creștine și corupția copiilor și tinerilor. Ceea ce vedem astăzi este rodul otrăvit al deceniilor de dizolvare, de rebeliune împotriva Legii Domnului, a păcatelor și viciilor care strigă răzbunare în fața lui Dumnezeu.”
Ziua fără frică ar trebui să fie ziua curajului de a ne împotrivi minciunii pe care de multe ori am permis-o noi înșine. Ziua în sine, ca revărsare de lumină, ar trebui să ne inspire curajul de a ne împotrivi întunericului care încearcă să ne convingă că nu există o sursă a luminii, că întunericul este la fel de natural ca lumina și că lumina nu este decît absența întunericului.
Dar întunericul nu poate cuprinde lumina (Ioan 1, 5); el poate doar să ne facă să ne înșelăm cu privire la lumină și la întuneric, fără să le mai percepem opoziția radicală și fărăr să mai vedem relațiile dintre lumină, viață, bucurie, sfințenie și adevăr, pe de o parte, și întuneric, moarte, răceală sufletească, păcat și minciună pe de alta, ne poate face să ratăm sensul și chemarea luminii, poate să împiedice schimbarea noastră la față pentru a ne aduce la starea în care vom iubi întunericul mai mult decît lumina (Ioan 3, 19).
Nu avem nici o șansă să ne împotrivim întunericului dacă nu recunoaștem natura lui spirituală. Dar acest lucru este insuficient: nu avem nici o șansă de a birui dacă nu ne străduim să devenim lumina lumii (Matei 5, 14-16). Și nu avem nici o șansă să devenim lumina lumii dacă nu vom recunoaște și nu vom mărturisi Adevărul. Și nu putem recunoaște și mărturisi Adevărul dacă nu vom trăi în Adevăr. După cum încheia arhiepiscopul Viganò înainte de a-i îndemna pe cei prezenți să se roage spunînd rugăciunea Tatăl nostru, „să ne întoarcem la Dumnezeu trăind în harul Lui, să participăm la Sf. Taine, să practicăm virtuțile, să fim buni creștini, fideli promisiunilor Botezului nostru și martori autentici ai lui Hristos.”
Cîtă vreme rămînem străini de Hristos, semnarea petițiilor, participarea la proteste pot să amîne mai degrabă ziua adevărului sau chiar să o transforme într-o nouă victorie a minciunii întunericului.
