Refuzul ortodox și catolic de a admite corupția totală a naturii umane prin păcat, precum și importanța acordată faptelor și liberului arbitru i-au făcut pe reformatori să acuze cele două tradiții creștine de pelagianism. Dincolo însă de justificările teologice ale antropologiei ortodoxe (sau catolice) în legătură cu raportul dintre natură, libertate și har, există în cadrul ortodoxiei românești contemporane o predispoziție de validare a intelectului care favorizează un tip de pelagianism identificabil nemijlocit în prestigiul de care se bucură intelectualul în Biserică (inclusiv în confesiunile neoprotestante din România).
Autoritatea publică de care s-au bucurat intelectualii creștini mai ales în perioada regimului Băsescu corespundea în plan secular aurei sacramentale care le-a fost recunoscută de liderii ortodocși (vezi, de pildă, la https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei), astfel încît intelectualul ortodox a fost treptat asimilat noului făcător de minuni, un maestru al logosului care-i permite să ofere, prin interpretare, accesul la realitate. Cu rezerva limitării femeii la rolurile ei tradiționale (maternitate sau monahism), refuzînd în practică, dincolo de declarațiile publice generoase, posibilitatea împlinirii în Biserică a unei vocații intelectuale feminine (aspect asupra căruia sper că voi putea reveni în curînd), clerul ortodox înalt și în special cel din mediul universitar s-a raportat la intelectualii creștini de dreapta ca la un model de slujire laică în spațiul public, în ciuda faptului că această slujire nu făcea decît să subordoneze ortodoxia unor scopuri seculare sau neognostice (am scris repetat despre asta pe acest blog, vezi de pildă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/search?q=s%C4%83rb%C4%83toarea+recoltei, la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/06/biserica-ortodoxa-personalitatilor.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/01/marea-unire-si-elita-cea-mica.html.) Acest lucru explică faptul pentru care nici una dintre afirmațiile discutabile sau vizibil eronate formulate în plan teologic de oricare dintre acești intelectuali nu a fost niciodată contestată public de vreunul dintre teologii ortodocși profesioniști. Din nefericire, lipsa lor de reacție nu poate fi pusă pe seama proverbialei lor apatii bizantine: în ciuda unor sechele levantine evidente, clerul ortodox „angajat” este capabil să reacționeze prompt și, de regulă, disproporționat, față de intervențiile penibile ale unor Iulian Bulai sau Andrei Caramitru, în ciuda faptului că aceștia reiau uneori exact acele teme subversive care, dacă ar circula în zona de influență a domnului Andrei Pleșu, nu ar întîmpina din partea ortodoxă nici o obiecție (am abordat subiectul pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/04/spiritualitatea-virala-i.html).
Cum se explică faptul că teologii și clerul ortodox nu au intervenit niciodată în fața deformărilor la care intelectualii de dreapta au supus adevărul de credință? Răspunsul nu este decît unul singur: teologii și clerul ortodox sunt complici cu elita de dreapta la falsificarea ortodoxiei. Ortodoxia însăși este, în urma acestei îndelungate alianțe în rău, la capătul unui reușit proces de mutație teologică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/ortodoxia-simbolica.html).
Era inevitabil prin urmare, ținînd cont de autoritatea acumulată în BOR a pelagianismului camuflat în umanism creștin sau gîndire conservatoare ca, la moartea regretabilă a lui Răzvan Codrescu, nimeni din lumea ortodoxă să nu îndrăznească să precizeze faptul că cel răposat nu a fost doar un intelectual ortodox, ci și un prădător de talie mijlocie, ale cărui acțiuni au favorizat deformarea conștiințelor creștine conservatoare nematurizate prin orientarea lor pe liniile moarte, sau mai bine zis pe liniile morții asigurate de neolegionarism sau de Marea Tradiție gnostică.
Într-o biserică trează, Codrescu ar fi fost perceput ca un braconier. Într-o biserică pelagiană, precum BOR astăzi, unde copiii sunt lipsiți de păcat (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/10/ortodoxia-pentru-ingerasi.html) și unde intelectualii au depășit păcatul prin asceza și harul discursului, Răzvan Codrescu este descris în comunicatul Patriarhiei ca un „apologet și elegant mărturisitor al spiritualității ortodoxe” (https://basilica.ro/patriarhia-romana-transmite-condoleante-la-moartea-lui-razvan-codrescu-apologet-si-elegant-marturisitor-al-spiritualitatii-ortodoxe/). Cu binecuvîntarea Patriarhiei, lucrarea de pervertire a spiritualității ortodoxe va putea continua astfel netulburată și după plecarea din această viață a autorului ei.
