La sfîrșitul lunii august, ministrul Sănătății declara că măștile textile nu vor mai fi acceptate în școli, ci doar măștile sanitare. Cîteva zile mai tîrziu, Mihăilă revenea asupra deciziei, aprobînd ambele tipuri de măști (https://www.libertatea.ro/stiri/ioana-mihaila-vor-fi-permise-si-mastile-textile-si-cele-medicinale-la-clasele-primare-3712943). Nu, nu este o bătaie de joc, cum pare la prima vedere (https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-adrian-onciu-jos-masca-medicala-doamna-ministru-mihaila-20246711); este o încercare de a prezenta masca ca pe un MacGuffin.
MacGuffinul este un instrument sau un procedeu narativ care susține intriga unei povestiri. Într-o conferință din 1939, Hitchcock descria funcția unui MacGuffin prin următoarea istorioară. În compartimentul unui tren călătoreau doi bărbați. Văzînd în locul de bagaje un pachet cu un aspect bizar, vecinul proprietarului îl întreabă pe acesta ce conține. „Ce să fie, e un MacGuffin”. Neștiind ce era acela, călătorul intrigat a cerut în continuare explicații. „Este un echipament pentru capturat lei în munții Scoției”, veni explicația. „Bine, dar nu există lei în munții Scoției,” replică primul pasager. „În acest caz, înseamnă că în pachetul acela nu este un MacGuffin”, răspunse calm al doilea. „Prin urmare, este limpede că un MacGuffin nu este de fapt nimic” își încheie Hitchcock descrierea (https://en.wikipedia.org/wiki/MacGuffin).
În pandemia de
coronavirus s-a investit mai mult în poveste decît în tratamentul propriu-zis. Foarte
probabil pe de o parte pentru că tratamentul este unul destul simplu, ieftin și mai ales eficient,
așa cum au explicat între timp numeroși specialiști din domeniul medical și, pe de alta, pentru că povestea trebuia să meargă mai departe spre un final în legătură cu care nu putem avea decît o certitudine: că va fi la fel de întunecat pe cît de îndepărtat. Spre deosebire
de birocrații care au ajuns să conducă sistemele naționale și organizațiile mondiale
de sănătate, medicii reali cu practică medicală îndelungată au insistat mai
ales asupra importanței creșterii imunității cu ajutorul vitaminelor C și D3 și
mai puțin asupra folosirii măștii recomandate de birocrați, care nu face decît
să expună și să vulnerabilizeze și mai mult populația prin producerea unui fals
sentiment de siguranță, pe de o parte, și prin inocularea unui real sentiment
de frică și de neliniște întreținută mediatic prin cultivarea sentimentului
difuz de vină și prin impresia de a fi urmărit în permanență atît de autorități, cît și de
restul societății. Mă aștept ca programul „Din grijă pentru copii” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/programul-din-grija-pentru-copii-va-fi-adoptat-saptamana-viitoare-citu-a-anuntat-masurile-copiii-trebuie-protejati-mereu-oriunde-1667447)
să ofere statului posibilitatea unui intruziuni și mai profunde în viața
personală a copiilor printr-un control psihologic riguros justificat tocmai prin traumele psihologice induse de un regim de teroare psihologică de stat.
Prin urmare,
masca este un tip de MacGuffin, un aparat de capturat virusul. Ce face din
mască un MacGuffin nu este inexistența virusului, ci ineficiența ei. Din
păcate, virusul există, doar că nu poate fi capturat, cel puțin nu cu o mască
textilă ori sanitară. De aceea, purtarea măștii nu a fost impusă pentru a opri
virusul, ci pentru a-l face credibil, adică mai mare, deci mai amenințător
decît este în realitate. Masca este un nimic, un MacGuffin întrebuințat în
povestea covid ca un instrument de amplificare. Ea are un rol esențial în poveste
în mai multe privințe: contribuie la verosimilitatea poveștii, menține
controlul naratorului asupra poveștii și, mai ales, permite prelungirea
poveștii și transformarea ei într-un basm nesfîrșit din categoria lui „O mie de
nopți și încă una”. Masca, vaccinul și interdicțiile determinate de variația
nivelurilor de infectare sunt tot atîția MacGuffinuri care susțin narațiunea covid-19
prin care o forță ostilă omului a preluat conducerea lumii. Spoiler alert: această forță nu este pandemia de coronavirus.
Lumea este condusă de un nimic care pretinde că luptă tocmai împotriva răului pe care-l administrează. Să ne gîndim puțin: În România, și probabil că scenariul este similar în multe alte țări, exact regimul care a distrus sistemul public de sănătate prin privatizarea lui (aprobînd ulterior racordarea sistemului privat la fondurile de stat), pretinde că este interesat de sănătatea publică, amenințînd în numele sănătății publice cu vaccinarea obligatorie. În ciuda intervenției publice a unei autorități în domeniul sănătății copilului, Președintele Societății Române de Pediatrie, prof. dr. Doina Anca Pleșca, care a explicat că sistemul imunitar al copiilor reduce aproape total riscul îmbolnăvirii de covid-19 (https://www.national.ro/coronavirus/studiile-care-desfiinteaza-vaccinarea-copiii-au-imunitate-de-fier-in-fata-covid-ului-735588.html), autoritățile fac presiuni în vederea vaccinării acestora. Cît de credibil este în acest caz interesul guvernului pentru sănătatea publică?
Este o situație pentru care nu am fost pregătiți și de aceea ne este imposibil să o înțelegem. De aceea nu putem vedea că nu există nici o criză guvernamentală. Pentru a exista o criză guvernamentală ar trebui să existe o guvernare amenințată de criza guvernamentală. Recenta criză guvernamentală nu a fost însă decît un MacGuffin expus pentru a lăsa impresia că există lei în Scoția, respectiv că ar putea exista un guvern a cărui sarcină este aceea de a guverna. Dar atunci cînd realitatea însăși este contestată în vederea înlocuirii ei cu un tip de realitate ficțională, redefinibilă (am scris pe larg despre asta în repetate rînduri; vezi, de pildă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/04/principii-principate-principi.html), rolul autorităților se reduce la transformarea realității în ficțiune. Din acest motiv, protestele împotriva măsurilor luate de autorități sunt la rîndul lor un MacGuffin, un mijloc prin care societății i se lasă impresia că încă mai există libertatea de a protesta și că răul se reduce la pașaportul de vaccinare. Prin protest se validează și se acordă realitate unui nimic, în timp ce nimicul „rău” validat prin protest acordă realitate nimicului „bun” protestatar.
Cu toate că în teorie creștinii ar trebui să fie capabili să distingă ordinea corespondenței cu realitatea de ordinea consensului subiecților asupra realității, discernămîntul și atenția lor sunt deturnate de unii lideri ortodocși care încearcă să transforme credința, Biserica și pe Dumnezeu însuși în niște pachete cu aspect bizar, cu ajutorul cărora credincioșii sunt făcuți să-și închipuie că pot scăpa de leii care încă nu există aici (neomarxismul și secularismul pentru ortodocșii educați, nanocipul și nanoboții pentru cei needucați), în timp ce-i permit adevăratului nostru potrivnic, cel care transformă realitatea în ficțiune (neognosticismul, neoliberalismul și culturofilismul ortodox), să „umble, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8).
