Trecutul nu trebuie anulat doar pentru că nu spune nimic semnificativ, util sau valoros despre noi, pentru că nu ne recunoaște și nu ne admiră, ci tocmai pentru că spune lucruri esențiale despre om. Toate lucrurile esențiale despre om sunt considerate intolerabile de lumea modernă și acesta este motivul pentru care în epoca modernă omul s-a desprins de trecut, devenind astfel un om modern.
Unul din lucrurile pe care trecutul le afirmă despre noi, în afară de ideea existenței unei esențe, acceptabilă pentru omul modern doar în măsura în care este vorba despre o esență divină, este că ne aflăm într-un permanent pericol de moarte, pe care nu-l putem evita decît în măsura în care dispunem pe de o parte de anumite repere, cuprinse în revelația naturală și în cea supranaturală și, pe de alta, de înzestrări morale precum virtuțile cardinale (înțelepciunea a fost în gîndirea clasică o însușire morală, nu intelectuală), indispensabile pentru a recunoaște, înțelege și respecta sau urma reperele respective.
Cultivarea urii față de trecut duce în mod necesar la cultura anulării și prin urmare la o cultură nihilistă. Ignorînd trecutul, considerat o amenințare la adresa societății deschise, omul de astăzi se străduiește să fie ori cel puțin să pară inteligent, performanță cu atît mai accesibilă cu ajutorul inteligenței artificiale. Ca expresie radicală a revoluției produsă de modernitate, idealul societății deschise depinde de închiderea ei față de trecut, fapt cu atît mai ușor de realizat cu cît există mai mulți indivizi inteligenți și mai puțini înțelepți. Din păcate, susținătorii societății deschise, și anume indivizii care au adoptat mentalitatea woke, dovada vie a inteligenței lor remarcabile, sunt incapabili să vadă că desprinderea de trecut asigură exact acel tip de viitor sperat de revoluțiile din perioada modernă și care a dus la execuțiile publice, sfîrșind în lagărele de exterminare și în gropile comune.
