În mentalitatea revoluționară progresistă, „celălalt” este exploatat politic nu doar atunci cînd este lipsit de ambiții politice și acceptă să fie răsfățat de elita progresistă (precum în cazul minorităților sexuale, al unor minorități etnice și al vorbitorilor limbilor și culturilor moarte reprezentați de meșterii și artiștii populari), ci și atunci cînd are preocupări și obiective politice precise, precum în cazul naționaliștilor și al creștinilor conservatori, cărora le este refuzat statutul uman în scopul invalidării vocației lor politice.
Deși nu am văzut ultima montare a piesei Rinocerii de la Teatrul de Comedie, biletele fiind vîndute deja pentru următoarele patru reprezentații, înțeleg din recenzia dlui Mircea Morariu (https://www.contributors.ro/refuzul-de-a-fi-suboameni/) că intenția regizorală nu este aceea de a denunța conformismul impus de gîndirea de grup și care constituia sursa răului în piesa originală, ci de a defini răul ca efect al lipsei de educație, marcată prin semnalarea telefoanelor și a rețelelor sociale. Prin urmare, departe de a fi destinată „oamenilor simpli, supuși unui multiplicat asalt al rinoceritei”, această interpretare forțează piesa să vorbească asigurator și consolator unui segment conștient de superioritatea sa culturală și intelectuală, care-i asigură imunitatea în fața unei rinocerite venită dinspre direcțiile canonice („Rusia lui Putin, și din America lui Trump”), inclusiv dinspre Bucureștiul expus tendinței totalitare favorizată de dominația rețelelor sociale: „Text transferat pe scena Teatrului de Comedie în epoca telefoanelor mobile și a atotputerniciei, uneori distructive, a rețelelor sociale. La un moment dat, însemnele tick tock se văd mai clar decât toate celelalte.”
În această exploatare ideologică a piesei, mesajul ei didacticist fiind de altfel consolidat prin distribuirea lui Tudor Chirilă în rolul lui Bérenger și prin actualizări strategice precum identificarea lui Daisy drept o falsă rezistentă, Bérenger este constrîns să vorbească nu despre ce este omul, ci despre ce este subomul, atributele umanității fiind deduse din opoziția cu atributele subumanității.
Dacă pentru Ionescu singurătatea nu este un antidot pentru rinocerită, ci doar stigmatului omului cinstit, care refuză să se lase definit prin apartenența la un anumit grup, ea este falsificată în această montare progresistă a Rinocerilor prin înregimentarea „ultimilor oameni”, și anume a celor care își afirmă umanitatea prin separarea de suboamenii din subteranele barbariei și lipsei de educație, fără să vadă că tocmai această delimitare le pune propria umanitate în discuție.
