În noua BOR (NBOR), s-au refugiat un grup respectabil de creștiniști (cei care cred în creștinism), unul gălăgios de româniști (cei care cred în românism), unul critic de europeniști și încă unul temporar de americaniști. Creștinii (cei care cred în Hristos), încă nu au învățat să recunoască și să profite de avantajele oferite de noua funcție de cameră de refugiu a BOR, poate și pentru că încă își mai închipuie că se află în vechea BOR, iluzie care pune sub semnul întrebării capacitatea lor de a rezista integrării într-unul din oricare din celelalte grupuri menționate.
Există o veche anecdotă despre credincioșii dintr-o confesiune creștină (al cărei nume se schimbă în funcție de audiență și de intenția celui care spune anecdota), care, ajunși în rai, se deosebeau de toți ceilalți care stăteau împreună indiferent de confesiunea sau religia de care aparțineau; aceștia preferau în schimb să stea singuri, izolați de toți ceilalți de un zid înalt, ceea ce le permitea să creadă și pe lumea cealaltă că raiul a fost făcut doar pentru ei. În NBOR, oricărui grup unit de o credință deviantă i se asigură un astfel de rai privat și exclusiv. Credincioșii acestor grupuri sunt în siguranță în camerele lor de refugiu, complet izolate de realitate și prin urmare inaccesibile creștinilor, care se pot plimba în voie prin complexul de apărare spirituală de realitate edificat de NBOR și reprezentat de Catedrala Mîntuirii Neamului.
