Pierderea normalității în noua ortodoxie românească a accelerat eliminarea ei din societatea românească actuală. După cum era de așteptat, acest fenomen a încurajat normalizarea unor tipuri umane dubioase atît în noua BOR, cît și în spațiul public. Întrucît absența normalității favorizează adaptarea la noua ordine, adaptatul reprezintă noua normalitate în timp ce reușita adaptării îi oferă oricărui imbecil, escroc sau psihopat dreptul de a fi și mai bolnav ori și mai ticălos.
În noua ordine socială, formată și din noua BOR, imbecilul, escrocul și psihopatul sunt convinși că răul pe care-l fac este de fapt un bine. Într-o companie comercială, într-una politică (aparatul de stat) sau religioasă (noua BOR), cele trei tipuri reușesc să promoveze cu atît mai ușor cu cît sunt percepute ca modele pozitive, de oameni „determinați”, cum ar spune imbecilul cu pretenții. În noua ortodoxie și în spațiul public, opinia unuia care nu înțelege nimic din ce se întîmplă este luată în considerare, garanțiile escrocului sunt primite cu încredere iar psihopatul este privit ca un om tocmai bun de pus pe rană.
