Cel mai lung miting de protest este cel din iad. Mai precis, este veșnic. Nemulțumirea cetățenilor iadului reprezintă prelungirea nemulțumirii pregustată încă de pe pămînt de oamenii indignați de nedreptatea lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui cerești, care încalcă în mod flagrant principiul meritocrației și regulile moralei individuale, strict subiective. Cetățenii iadului și majoritatea locuitorilor cetății omului, inclusiv cei mai mulți creștini de astăzi, pleacă de la premisa potrivit căreia raiul este destinat oamenilor buni, harnici, cinstiți, serioși, respectabili. Poate că această premisă este decisivă în religiile individuale ale lumii de astăzi, dar creștinismul o refuză (primul om în rai este un tîlhar, primul om care-l vede pe Hristos înviat este o femeie eliberată de demoni). În creștinism, salvarea este darul milostivirii lui Dumnezeu acordat potrivit credinței și pocăinței omului, care-l ajută pe om să vadă lumea din perspectiva bunătății lui Dumnezeu, nu din cea a propriei sale bunătăți și cu atît mai puțin din perspectiva răutății lumii.
