Reacția noastră în fața frumosului, binelui și adevărului ne dezvăluie starea noastră de așezare. Dacă primul nostru impuls este cel de a ne opri pentru a sta în fața lor în liniște, atunci înseamnă că există în noi un anumit atașament față de frumos, bine și adevăr care ne permite să ajungem în prezența lor.
Omul nu poate vedea bine binele dacă nu ascultă bine, nu poate vedea frumos frumosul dacă nu vede frumos și nu poate vedea limpede adevărul dacă nu vede în mod adevărat. Dar această vedere este o formă de ascultare: așa cum închidem instinctiv ochii atunci cînd vrem să auzim mai clar, tot astfel începem să vorbim în șoaptă ori să ne cufundăm în tăcere cînd încercăm să vedem ceea ce se vede doar atunci cînd se arată.
